* "Pandurii" din Tudor Vladimirescu au stabilit scorul campionatului, 11-1 cu Avântul Mircea Vodă
Conform aşteptărilor, jocul de la Însurăţei s-a ridicat la nivelul unui derby din toate punctele de vedere. Velicu a adus-o pe Conpet în avantaj în minutul 13, însă Techiu şi Iacob au întors până la pauză rezultatul în favoarea gazdelor. Conpet a reuşit să egaleze cu cinci minute înainte de final, a tremurat serios în prelungirile partidei, când portarul Stoica a fost eliminat, dar a plecat cu un punct mare de la Însurăţei. La primul examen adevărat din acest tur de campionat elevii lui Vasile Darie abia in extremis au reuşit să obţină note de trecere, mai precis, să evite o primă înfrângere. Viitorul Însurăţei a fost foarte aproape de o victorie importantă, însă şi după această remiză lupta pentru locul întâi s-a relansat.
Cu două foste glorii ale Daciei Unirea, Stoian şi Băndărică, Sportul Chiscani s-a impus la limită, 5-4, în partida de pe teren propriu cu Voinţa Vişani şi tot la limită, dar cu 2-1, a câştigat nou promovata Gloria Movila Miresii partida de la Voinţa Găiseanca.
Scorul campionatului s-a stabilit la Tudor Vladimirescu, acolo unde "Pandurii" au câştigat cu 11-1 partida cu Avântul Mircea Vodă.
Dunărea Gropeni şi FC Tufeşti au obţinut victorii scontate, în schimb Victoria Traian a câştigat greu, cu 1-0, la Voinţa Şuţeşti, graţie golului marcat de Veber în minutul 89. De menţionat faptul că în debutul partidei Paraleu a ratat un penalty pentru gazde.
După şase etape, podiumul se prezintă astfel: 1 Conpet Cireşu 16 puncte, 2 FC Tufeşti 14 puncte, Viitorul Însurăţei 13 puncte.
Rezultatele şi marcatorii etapei a 6-a:
Dunărea Gropeni - CS Făurei 4-1 (2-1)
Turiac (min. 8), Buhai (min. 40), Pârliţeanu (min. 75), Mogoş (min. 88) / Popa (min. 28)
Sportul Chiscani - Voinţa Viş