Zilele trecute am vazut la TV cum un grup de romani s-au hotarat sa intre neaparat in cartea recordurilor. Nu prin vreo performanta anume, a unui grup sau a unui ins, nu prin capacitatea fizica sau intelectuala, nu pentru ca s-ar fi considerat "altfel" decat marea masa a populatiei, ci prin faptul ca si-au propus sa faca cea mai mare... salata din Lume. Imaginile stirii (altfel imbecila in "seninatatea" ei prosteasca, ne aratau din ora in ora cum o gramada de concetateni taiau si iarasi taiau legume de toate soiurile pentru ca in final sa realizeze "marea pleasca nationala", cu care, - sperau ei -, sa rupa gura lumii intregi. Imaginea finala a fost, cel putin pentru mine, (care oricum prefer castravetii murati!), a fost aceea a unei imense tristeti nationale.
M-am gandit ca din salata aceea trista si imensa s-ar putea trimite peste tot in Lume, tuturor romanilor, o portie de salata; macar pentru o zi, sa manance fiecare dintre cei plecati de acasa, de bine sau de rau, intre straini, o portie de "salata trista romaneasca". Si, odata cu portia asta, suficient de mica, "sa ajunga la toata lumea", as propune sa li se dea tuturor si o bucatica de hartie, pe care sa fie scris, de mana, neaparat, si acest text frumos, al lui Dumitru Staniloaie: "Pe lume sunt trei mari realitati: insul, neamul si umanitatea. Dar una fara alta nu pot exista. Insul exista prin neam, iar umanitatea se manifesta tot prin neam... Insul afirmandu-se pe sine, trebuie sa afirme in acest timp umanitatea din sine, iar aceasta e intotdeauna determinata etnic. Neamul este matca ontologica in care isi gaseste asezamant si randuiala concreta existenta umanitatii. Si prin matca aceasta si in ea existam noi ca insi determinati. Ea are o adancime, o originalitate proprie realitatilor permanente. Radacinile insului sunt in sufletul neamului, iar radacinile neamului sunt in ordinea metafizica a exist
