În perioada 20 - 21 octombrie, Bucureştiul va găzdui penultima etapă din turneul DreamHack Eizo Open, o competiţie de referinţă pentru sportul electronic mondial. Evenimentul de la Bucureşti este unul decisiv pentru cei mai importanţi gameri ai lumii, în vederea calificării la marea finală DreamHack Winter din noiembrie, din Suedia.
La turneul din Capitală, care se va desfăşura la TurboHalle, pe o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi, vor veni peste 150 dintre cei mai buni jucători de Counter-Strike 1.6, StarCraft 2 şi League of Legends ai momentului.
Aceştia îşi vor disputa premii în valoare totală de peste 30.000 de euro, dar şi participarea directă sau câştigarea de puncte pentru accederea la marea finală a turneului.
"Acesta este cel mai mare eveniment de sporturi electronice desfăşurat până în acest moment în ţara noastră. Timp de două zile, jucători de renume la nivel global se vor întrece în una dintre cele mai importante competiţii de esports din lume şi, astfel, vor plasa România în centrul hărţii mondiale a sportului electronic", a declarat Silviu Stroie, preşedintele Professional Gamers League (PGL), organizatorul evenimentului.
Participanţii la DreamHack Bucureşti vor sosi din peste 25 de ţări, printre care se numără Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Coreea de Sud, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Kazahstan, Macedonia, Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina. Aceştia se vor "duela" în faţa a 2.000 de spectatori si vor fi susţinuţi de milioane de fani care vor urmări transmisiunile live şi înregistrările a 20 televiziuni şi site-uri din întreaga lume.
La StarCraft 2 se dau premii în valoare de 18.000 euro
Pentru competiţia de StarCraft 2 sunt disponibile între 64 şi 128 de sloturi de înscriere şi sunt puse la bătaie premii care ating valoarea totală de 18.000 de euro. Turneul 1v1 la acest