Modificarea legii care prevede sancţionarea miniştrilor care oferă Parlamentului şi preşedintelui date false despre activitatea Guvernului, iniţiată de Dan Voiculescu, a fost respinsă de Camera Deputaţilor, cu 65 de voturi "pentru", 9 abţineri şi 150 de voturi "împotrivă". Preşedintele fondator al PC dorea completarea articolului 8 al Legii 115/1999, în sensul în care pedeapsa ar trebui aplicată şi atunci când vreun membru al guvernului transmite publicului, cu rea-credinţă, date inexacte referitoare la evoluţia economiei naţionale pentru a ascunde rezultatele reale ale activităţii Guvernului.
Dan Voiculescu explica, în expunerea de motive, că deşi principiul legii este unul corect, "formularea incompletă" face ca sancţiunea cu închisoare de la 2 la 12 ani să nu se aplice, tocmai pentru că nu acoperea şi situaţia în care membrii Guvernului transmiteau informaţii false publicului. Potrivit fostului senator, publicul are dreptul să ştie adevărul despre guvernarea ţării, în condiţiile în care deciziile oamenilor se bazează pe informaţiile transmise de Guvern, iar nişte date false i-ar face să ia decizii greşite.
Discuţiile despre acest proiect de lege, care dorea modificarea articolului 8 din Legea 115/1999 din cauza "formulării incomplete", au stârnit nemulţumiri în rândul parlamentarilor. Dacă la primul vot preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a cerut respingerea proiectului de lege, deputatul PDL Petru Călian a intervenit, spunându-i lui Zgonea că a greşit procedura.
"Domnule preşedinte, mă scuzaţi, dar nu este regulamentară propunerea dumneavoastră. Trebuia să supuneţi la vot aprobarea proiectului de lege şi nu respingerea", a declarat Călian, la pupitrul Camerei.
Deşi şi deputatul Marton Arpad i-a subliniat eroarea preşedintelui Zgonea, preşedintele Camerei a fost nevoit să-i cheme pe liderii de grup pentru consultări. Dup