Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu: Ponta NU-L va DEMITE pe Chiţoiu

Publicat in Romania Libera, marți 25 septembrie 2012 ·

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu consideră că premierul nu îl va demite pe ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, din cauza scandalului privatizării Oltchim.

"Nu vă gândiţi că domnul Ponta îl va demite pe domnul Chiţoiu de amorul artei, că nu se va întâmpla acest lucru! Înseamnă că nu veţi avea un subiect de presă în curând cu o demitere. Fiind destul de aproape de miezul problemei, ştiu că ministrul Economiei şi-a făcut treaba foarte bine în această privatizare. Aici s-a jucat foarte mult la impuse!", a declarat Relu Fenechiu la RFI România.

"Este un obicei al nostru, al românilor, să căutăm permanent un ţap ispăşitor. Am întâlnit acest tip de abordare de mai multe ori în politica românească. La Iaşi a fost schimbat acum câţiva ani şeful Poliţiei, care până atunci fusese declarat poliţistul anului, pentru că s-a găsit un copil decedat. La întrebarea pe care i-am pus-o atunci domnului ministru Blaga, de ce trebuie să facă acest lucru, mi-a dat un răspuns de genul: 'Tu nu vezi ce scrie presa? Vrea sânge!'.

Responsabilitatea celui care s-a ocupat direct de privatizare, adică a domnului Vulpescu, indirect a ministrului Economiei şi bineînţeles şi a primului-ministru există în orice act al Guvernului. De aceea, abordarea primului-ministru este o abordare, să spunem, corectă. Eu însă sunt convins că ministrul Daniel Chiţoiu a făcut tot ceea ce a fost omeneşte posibil, pentru a rezolva cât mai bine din punct de vedere social şi economic această chestiune. Aici s-a jucat foarte mult la impuls!", a adăugat Relu Fenechiu.

Liderul PNL a atras, însă, atenţia, că "această privatizare nu s-a încheiat": "S-ar putea, eu nu cred, dar nici nu putem exclude sută la sută, s-ar putea să-l vedem pe domnul Diaconescu că vine cu toţi banii în zece zile, poate găseşte în Germania un mare investitor şi angajează 17 mii de oameni, aşa cum a anunţat dumnealui... unu la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°