Prima ediție a „Alba Iulia Music & Film Festival” aduce în orașul nostru o mostră din atmosfera „sferelor înalte” care domină Clujul în săptămâna TIFF: cercuri de cineaști și cinefili, muzicieni de elită și spectatori avizi de plăceri culturale. Timp de 4 zile, în decorul Pieței Cetății și al Palatului Principilor, Alba Iulia va fi un mic epicentru artistic, în care câțiva albaiulieni speră să atingă rangul (utopic până acum) de cetățeni ai unei capitale culturale europene.
Cei care și-au dorit, dar din diverse motive nu au avut șansa de a participa la ediția din acest an a “Transilvania International Film Festival” (TIFF) au un motiv de mare bucurie începând de joi până duminică. Fără a se deplasa mai departe decât Piața Cetății sau Palatul Principilor, aceștia vor putea viziona mult-mediatizatele premiere cinematografice din acest an și, în plus, vor avea ocazia de a-i întâlni pe unii dintre marii lor regizori.
Așa cum s-a întâmplat și la deschiderea TIFF-ului, în 1 iunie, „tonul” metamorfozării orașului într-un imens cinematograf va fi dat de tinerii muzicieni din orchestra Notes&Ties, care vor interpreta piese celebre din coloanele sonore ale unor pelicule de referință, cum ar fi “Star Wars”, “Indiana Jones” sau “Jurassic Park”.
În prima zi a Festivalului, publicul va putea vedea proiecția de gală a filmului „Mihai Viteazul”, de Sergiu Nicolaescu, într-o copie recent restaurată, un film de referință cu scene turnate chiar în Alba Iulia. La eveniment și-a anunțat prezența însuși regizorul.
Vineri vom asista la proiecția filmului lui Silviu Purcărete, “Undeva la Palilula”, a cărei acțiune se petrece într-un mic orășel al României anilor ’60, Palilula, unde tânărul doctor Serafim primește repartiție. Palilula devine un spațiu generic al spiritului românesc, „unde nu se știe prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat”, după