Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dasrath Manjhi, omul care a mutat un munte

Publicat in Antena 3, marți 25 septembrie 2012 ·

Dasrath Manjhi, un om care muncea cu ziua la o fermă din India, a făcut istorie, după ce a petrecut 20 de ani sculptând şi cioplind un munte. El a reuşit să taie versantul cu unelte rudimentare şi a realizat un drum pentru comunitatea din care făcea parte.

El s-a decis, acum aproape 50 de ani, să sape în muntele de piatră un drum de acces. Manjhi a realizat acest lucru de unul singur, pentru a-i ajuta pe semenii lui să ajungă mai repede şi mai uşor la şcolile şi pieţele din satele vecine.

"De sute de ani, pietrele astea ne-au creat neajunsuri. Oamenii au făcut nenumărate cereri să se construiască un drum aici, dar nimeni nu ne-a băgat în seamă. Aşa că m-am hotărât să fac eu acest drum", a spus indianul într-un ziar local, cu puţin înainte să fie răpus de o boală incurabilă.

Bărbatul a muncit în fiecare zi cu o daltă, un ciocan şi o lopată. Acestea erau "utilajele" lui. El a reuşit să transforme o potecuţă, pe care de-abia putea trece o persoană, într-un drum lung de aproape 200 de metri şi lat de 10 metri, accesibil acum pentru biciclete sau motociclete.

Înainte de realizarea sa, copiii erau obligaţi să meargă pe jos opt kilometri până la şcoală, acum drumul s-a redus la doar trei kilometri. Drumul făcut de Manjhi este acum folosit de locuitorii din 60 de sate, din împrejurimi.

În spatele acestei poveşti se ascunde şi o istorioară de dragoste.

"Soţia mea, Faguni Devi, a suferit un accident şi s-a rănit grav atunci când traversa muntele să-mi aducă mie apă, acolo unde munceam. Atunci m-am decis să fac ceva pentru a face drumul abordabil pentru oricine, să nu mai existe nici un pericol", a povestit bărbatul.

Din păcate, iubita lui soţie nu a apucat să se bucure de roadele muncii sale, la scurt timp după accident ea a căzut la pat şi a murit, neputând să ajungă la timp într-un spital.

Pierderea suferită l-a ambi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 47 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 28 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 34 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°