Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Cepoi, acuzat de ANI de conflict de interese şi infracţiuni legate de fonduri europene

Publicat in Cancan, marți 25 septembrie 2012 ·

Vasile CepoiAgenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Vasile Cepoi, în perioada în care a fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Vasile Cepoi a fost informat de ANI în 12 mai 2011, respectiv în 9 august 2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile de care beneficiază. În 3 septembrie, Vasile Cepoi, însoţit de apărătorul ales, s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, ocazie cu care a luat cunoştinţă de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare. Totodată, acesta a depus la dosar un punct de vedere, a precizat ANI într-un comunicat de presă de marţi.

Potrivit ANI, Vasile Cepoi a deţinut, în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, funcţiile de director executiv, în perioada 27 martie - 25 mai 2009 şi director coordonator, din 26 mai 2009 până în 16 august 2010. Începând din 8 septembrie 2010, lui Vasile Cepoi i-au fost delegate atribuţiile şi responsabilităţile specifice funcţiei publice de conducere vacante de director executiv. Ulterior, în 4 noiembrie 2010, acesta a fost numit în funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, în urma unui concurs, funcţie pe care a deţinut-o până la data numirii ca ministru al Sănătăţii.

În urma evaluărilor începute în 27 aprilie 2011, ANI a constatat că "sunt indicii privind posibila săvârşire de către Vasile Cepoi, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, în prezent ministru al Sănătăţii, a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor as

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°