Cum îi poate convinge doamna Pivniceru să candideze pe procurorii buni din sistem în condițiile în care presiunile politice pentru înlocuirea actualei conduceri a parchetului cu persoane obediente politic sunt evidente?

Săptămâna trecută, Ministerul Justiției a lansat anunțul cu privire la selectarea no­ului procuror general al României și a pro­curorului şef DNA. Procedura e clar pre­văzută de lege – ministrul Justiției propune, CSM emi­te un aviz consultativ, iar președintele României nu­mește sau respinge motivat propunerea. Au existat am­ple dezbateri în ultimii ani cu privire la formula op­ti­mă pentru realizarea aces­tor numiri – premierul, pe când se afla în opoziție, sus­ținea că ar trebui date toate com­pe­tențele privind această procedură către CSM. Acum și-a mai nuanțat poziția. Eu cred că actuala reglementare este cea co­rectă, pentru că îmbină răspunderea po­li­tică a ministrului Justiției cu opinia pro­fesională pe care o emite CSM cu privire la candidatul propus să ocupe funcția, opi­nie de care președintele României a ținut cont mai mereu. Cred că e bine ca mi­nis­trul Justiției să fie lăudat dacă face o ale­ge­re bună și criticat dacă face o alegere proas­tă, adică să plătească un cost politic pen­tru acțiunile sale. Chiar și atunci când mi­nistrul este un (fost) magistrat, costurile po­litice pentru formațiunea politică sus­ți­nătoare există.

Persoane marcante din conducerea USL dis­cută despre urgența schimbărilor la con­ducerea DNA şi a Parchetului General, căci anchetele privind neregulile la re­fe­rendum merg înainte sub actuala con­du­cere și generează nopți al­be celor care se văd che­mați să dea explicații în fa­ța procurorilor. Pe de altă parte, între oamenii politici și ministrul Pivniceru nu pa­re să existe o diferență majoră în privința felului de a se raporta la ac­ti­vi­ta­tea Parchetului. Chiar îna­inte de a ajunge minis