Fostule preşedinte, nu mă sfiesc să vă spun „tovarăşe" şi nici nu o fac impertinent.

Cred doar că şi dumneavoastră vă place mai tare aşa decât „domnule". E chiar un cuvânt pe care l-aţi ascultat cu mândrie mult mai mulţi ani decât vi s-a spus „domn". Aşa că, tovarăşe Iliescu, ne-aţi obişnuit în ultima vreme ca, atunci când apare ceva important în ţară, să ne spuneţi părerea dumneavoastră. Să luaţi atitudine publică. Că doar ştiţi perfect cum merg treburile şi care e voinţa poporului.

Vara aceasta, v-am ascultat dându-vă cu părerea imperativ despre cât de incompetenţi sunt judecătorii care au „greşit luând o decizie pripită" în cazul arestării lui Năstase, "tracasat de opt ani". Despre cât de răi sunt jurnaliştii, „haita asta înfometată după ştiri", care a pus paie pe foc în aşa-zisa sinucidere a bietului nevinovat PSD-ist. V-am mai văzut şi cum, după referendum, v-aţi aruncat la gâtul procurorilor. Nu mai ştiu în ce calitate, dar cred că nici nu contează în cazul domniei voastre. Eraţi revoltat că nenorociţii începuseră să facă verificări despre cum s-a ajuns să avem procente de vot de 200% în nişte comune bântuite de fantome. Vi se părea „scandalos". „De unde şi până unde, Parchetul trebuie să ia listele electorale de la organismul electoral?". Chiar aşa, cine n-a mai auzit de procente de 200% la vot? Până la urmă, pe vremea lui Ceauşescu, cam acesta era procentul pentru orice raportare, nu-i aşa? Şi, tovarăşe Iliescu, v-am văzut indignat că Barroso şi Viviane Reding au „o poziţie partizană" faţă de dezastrul politic din România. Nu mai vorbesc despre magistraţii de la CCR, care aveau „obligaţia să valideze referendumul". Nu contează că legea nu le permitea să o facă, ei erau obligaţi!

Măi dragă tovarăşe Iliescu, acum, când familiile celor 3.500 de angajaţi de la Oltchim au fost umilite, călcate cu bocancii pe feţe de un Guvern incapabil