Romfilatelia a pus în circulaţie, începând de luni, 24 septembrie, emisiunea de mărci poştale “Poşta Română - 150 de ani de tradiţie şi modernitate”.
Emisiunea, prin care se marchează împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Direcţiei Generale de Poştă unificată din România, este alcătuită
din două timbre (cu valorile nominale de 1,00 şi 8,10 lei), un întreg poştal, o coliţă nedantelată, un plic „prima zi” şi un carton filatelic.
Produsul special al emisiunii constă într-un album filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 500 de exemplare, echipat cu blocul special de două timbre al emisiunii, cu manşetă ilustrată şi folio în trei culori şi plicul „prima zi”, având ataşate viniete laterale dreapta.
Timbrul cu valoarea nominală de 1,00 leu reproduce imaginile celor trei mărci poştale ale emisiuni „Principatele Unite”, care a apărut în anul 1862.
Timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei reproduce imaginea Palatului Poştelor din Bucureşti, construit între anii 1894-1900, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu.
Romfilatelia a pus în circulaţie, începând de luni, 24 septembrie, emisiunea de mărci poştale “Poşta Română - 150 de ani de tradiţie şi modernitate”.
Emisiunea, prin care se marchează împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Direcţiei Generale de Poştă unificată din România, este alcătuită
din două timbre (cu valorile nominale de 1,00 şi 8,10 lei), un întreg poştal, o coliţă nedantelată, un plic „prima zi” şi un carton filatelic.
Produsul special al emisiunii constă într-un album filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 500 de exemplare, echipat cu blocul special de două timbre al emisiunii, cu manşetă ilustrată şi folio în trei culori şi plicul „prima zi”, având ataşate viniete laterale dreapta.
Timbrul cu valoarea nominală de 1,00 leu reproduce imaginile celor trei mărci poşt