Acuzaţii de corupţie la adresa ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat DNA în vederea cercetării ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, în legătură cu derularea unui proiect finanţat prin POSDRU, pe vremea când acesta era director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Sursa: ADI PÎCLIŞAN
UPDATE 3. La rândul său, ministrul Vasile Cepoi susține că ANI a încălcat principiul confidenţialităţii: "Mă consider sancţionat de către ANI, în mod nejustificat, deoarece imaginea mea a fost afectată iremediabil înainte de a se pronunţa un verdict în acest sens. Din aceste considerente îmi rezerv dreptul de a acţiona în justiţie ANI pentru afectarea imaginii publice şi neacordarea prezumţiei de nevinovăţie".
UPDATE 2: Vasile Cepoi îşi pierde poziţia de ministru dacă se confirmă acuzaţiile ANI, a susţinut Guvernul.
"Guvernul României a luat act de existenţa acţiunii ANI în ceea ce îl priveşte pe Ministrul Sănătăţii, domnul Vasile Cepoi, în legătură cu indiciile referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Acuzaţiile sunt grave şi este absolută nevoie de clarificarea acestora în cel mai scurt timp. Domnul ministru se va prezenta la Parchetul General pentru a-şi prezenta punctul de vedere, în acest caz. Dacă se va ajunge la o decizie definitivă în acest caz, care să confirme acuzaţiile care au fost aduse în acest moment, domnul Vasile Cepoi îşi va pierde poziţia de ministru în Guvernul României", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
UPDATE 1: În legătură cu acuzaţiile care au fost formulate la adresa sa, Vasile Cepoi a declarat că nu a avut o poziţie de decizie în proiectul despre care vorbeşte ANI, ci a pr