Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia cehă susţine că a găsit principalii vinovaţi de producerea alcoolului contrafăcut

Publicat in Romania Libera, marți 25 septembrie 2012 ·

Poliţia şi justiţia cehă au anunţat, luni, că au identificat principalii presupuşi vinovaţi ai unui val fără precedent de intoxicaţii cu alcool contrafăcut care a provocat moartea a cel puţin 25 de persoane în întreaga ţară, relatează Mediafax.

"Urmăririle au fost lansate împotriva a două persoane pentru o infracţiune deosebit de gravă", a declarat pentru presă Roman Kafka, procurorul din Zlin (estul Cehiei).

"Cele două persoane au fabricat intenţionat, la sfârşitul lui august sau la începutul lui septembrie, un amestec destul de toxic de metanol şi etanol pentru a le transmite unei persoane însărcinate de distribuţie", a adăugat el.

Cei doi inculpaţi cumpărau metanol prin intermediul unei firme cu sediul la Opava (nord-est), utilizând legal această substanţă în scopul producerii de antigel pentru maşini, potrivit poliţiei.

Aproximativ 6.000 de litri de metanol au fost confiscaţi joi în timpul unei percheziţii la această firmă.

Conform lui Kafka, cele două persoane erau la curent cu faptul că "amestecul brut" pe care îl preparau ar putea fi folosit pentru fabricarea ilegală a băuturilor alcoolice.

"Aceste persoane erau conştiente de o posibilă atentare la viaţa şi la sănătatea oamenilor pe întreg teritoriul Cehiei", a subliniat el.

Originari din regiunea Moravia-Silezia (nord-estul Cehiei), cele două persoane riscă între 12-20 de ani de închisoare, chiar pe viaţă, potrivit lui.

Identitatea lor nu a fost dezvăluită, dar una dintre cele două persoane este un bărbat de 42 de ani, originar din Ostrava (nord-est). "Avem mărturiile sale complete şi descrierea reţelei de distribuţie", a adăugat el.

Motivaţiile sale erau de ordin financiar, susţine procurorul.

"Afacerea nu s-a terminat, o muncă enormă ne aşteaptă în continuare", a subliniat la rândul său şeful poliţiei cehe, Martin Cervicek.

"Cunoaştem sursa prin ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°