Într-un potpourri al cărui numitor co­mun rămâne, ca de obicei, stilul incon­fun­dabil cărtărescian, autorul Levantului(de curând reeditat de Editura Hu­ma­ni­tas, cu aceeaşi frumoasă copertă a lui Dan Stanciu) propune cititorului o serie de texte de lungimi variabile, publicate

în volume colective sau în presă. Fie că e vorba despre proze scurte, mici frag­men­te confesive, necrologuri (la moartea unor prieteni şi colegi de generaţie, Gheor­ghe Crăciun, Ion Stratan, Alex Leo. Şerban), un basm (A patra inimă, apă­rut în volumul Care-i faza cu cititul?), tex­tele rezervă câteva frumoase surprize cititorului care nu a urmărit activitatea li­terară şi publicistică a lui Mircea Căr­tă­rescu din ultima vreme, putând toto­da­tă să-i dezamăgească pe cei care ar aş­tepta, în loc de o colecţie de texte de va­lori şi dimensiuni diferite, un volum de nuvele sau următorul roman anunţat de acesta în Jurnal. Micul volum de faţă vine însă în întâmpinarea aşteptărilor celor interesaţi (şi) de dinamica vieţii in­te­rioare a scriitorului, de procesul com­pli­cat care defineşte etapele scrisului aces­tuia şi, mai cu seamă, pe cele de ges­ta­ţie literară, dintre perioadele de re­dac­ta­re propriu-zisă a cărţilor importante. Cele mai de interes texte ale volumului sunt, fără îndoială, Ada-Kaleh, Ada-Ka­leh... şi Ochiul căprui al dragostei noastre, primul de un lirism aproape barbian pe alocuri, cel de-al doilea cu ecouri din Orbitor, la graniţa dintre elementul auto­bio­grafic şi ficţiune. După apariţia sa în Lettre Internationale (nr. 71, toamnă 2009), prima proză era caracterizată de Lui­za Vasiliu: „e genul de favoare pe care un scriitor le-o face cititorilor săi din când în când. După unOrbitormo­nu­mental, Cărtărescu dă un semn de viaţă literară, o proză scurtă în faţa că­reia te înclini cu respiraţia tăiată“. Tex­tul oferă, într-adevăr, un mic regal de lec­tură, pentru