Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Safari printre oi şi gherţoi pe Drumul Babelor

Publicat in Jurnalul, marți 25 septembrie 2012 ·

Daca in Romania ar exista o competitie de 'asfaltare viteza“ aceasta ar fi castigata detasat de grupul de interese care are ca axa centrala Drumul Judetean 713 din Parcul Natural Bucegi.

In urma cu doi ani, Elena Udrea, la acel moment ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, isi exprima dorinta de a avea o alternativa la aglomeratia de pe Valea Prahovei. Ca si cum i-ar fi ghicit gandurile, pedelistul Florin Popescu, presedintele Consiliului Judetean Dambovita, a batut palma cu Mircea Cosma, presedintele CJ Parahova si impreuna au deschis santierul unui proiect ambitios de asfaltare a muntilor Bucegi. Drumul Judetean 713 face legatura intre Cabana Cuibul Dorului (detinuta de familia lui Sebastian Ghita, un apropiat al PDL) – Saua Dichiului si ajunge pana pe platoul muntilor Bucegi in apropiere de monumentele naturale Sfinxul si Babele.

Atunci cand interesele o cer si presiunile sunt uriase, protectia mediului se tranforma in distrugerea naturii. Jurnalul National a scris nenumarate anchete despre cum Horia Iuncu, directorul Parcului Natural Bucegi, a fost principalul sustinator al asfaltarii vechiului drum forestier care avea sa deschida accesul necontrolat al oamenilor prin aria naturala protejata.

Desi Parcul Bucegi este Sit Natura 2000, protejat de legislatia europeana, Consiliul Stiintific, format din somitati ale lumii academice, si-a dat si el acordul de principiu pentru lucrari. Nu in ultimul rand, Autoritatea pentru Protectia Mediului Pitesti a aprobat avizul de mediu pentru demararea lucrarilor pe baza unui studiu de impact prost realizat, plin de contradictii si care, in unele locuri, avertizeaza despre efectele nocive pe care acest drum le va avea asupra mediului.

Acasa la ursul brun

Parcul Natural Bucegi este casa a 3.500 de specii de plante protejate sau pe cale de disparitie printre care floarea de colt, iedera alba,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum 47 minute
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, a fost adus vineri din Grecia

HotNews acum 12 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a fost adus vineri în ţară, de la Atena, după ce autorităţile judiciare din Grecia au aprobat cer

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 29 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 39 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum o ora
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°