Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ienei, uitat de Steaua, ajutat de "duşmani"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 septembrie 2012 ·

În timp conducerea de la CFR Cluj se interesează de sănătatea antrenorului, "militarii" au postat un banal comunicat pe site Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Starea de sănătate a lui Emeric Ienei se îmbunăţeşte pe zi ce trece. Operat duminică pe cord de medicul Adrian Molnar, cel mai bun chirurg cardiolog din Cluj, antrenorul s-a ţinut ieri de glume, în salon, cu asistentele medicale, în faţa cărora a ţinut o scurtă lecţie de tactică. Personalul medical şi-a propus să-l ţină departe pe celebrul pacient de discuţiile legate de boală. Deocamdată, la "nea Imi" pot intra doar cei din familie: soţia Ileana şi Cristina, fiica lui. Aceasta din urmă şi-a văzut tatăl încă de duminică seară, după terminarea operaţiei, care a durat patru ore.

Ienei este optimist, dar are şi câteva motive de supărare. Orădeanului îi place să citească zilnic presa, dar acum n-o poate face, deoarece nuşi poate ţine singur ziarele. De asemenea, lui Ienei nu i-a căzut bine faptul că în salonul de la Terapie Intensivă nu există televizor, fiindcă ar fi vrut să vadă, vineri seară, înainte de intervenţia chirurgicală, meciul Gloria Bistriţa - Petrolul Ploieşti!

Mesaj la miezul nopţii

În timp ce lumea fotbalului se interesează de starea de sănătate a celui care este socotit un adevărat domn, iar conducătorii de la CFR Cluj au făcut tot posibilul pentru a-l aduce pe doctorul Molnar, oficialii Stelei rămân nepăsători. Steliştii au postat pe site-ul oficial al clubului un mesaj de încurajare. Acesta a apărut abia duminică, la ora 23.18, la multe ore după operaţie, dar şi la mai multe de la internare. Lipsa de respect a "militarilor" este crasă şi nu datează de azi, de ieri. Ori de câte ori a avut păreri critice despre jocul echipei, blajinul Ienei a fost "blagoslovit" de patronul Gigi Becali cu expresii precum "moş senil". Acelaşi Becali care n-a ştiut marcatorii de la Sevilla.

"Tata se s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 50 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 46 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°