* Vasile Cepoi vrea să dea ANI în judecată, pentru că i-a ştirbit imaginea acuzându-l de conflict de interese şi alte infracţiuni
Ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în legătură cu derularea unui proiect finanţat prin POSDRU pe vremea când acesta era director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.
Oficialul a fost informat de ANI în data de 12 mai 2011, respectiv în 9 august 2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile de care beneficiază, potrivit unui comunicat de presă.
Ministrul Sănătăţii a declarat, ieri, citat de Agerpres, că nu a avut o poziţie de decizie în proiectul despre care vorbeşte ANI, ci a predat doar cursuri, şi că îşi rezervă dreptul de a acţiona în justiţie ANI pentru ştirbirea imaginii publice.
Ministrul Sănătăţii precizează: "Nu ştiu pe cine serveşte ANI cu acest comunicat de presă care încalcă principiul confidenţialităţii pe care îl invocă în finalul comunicatului. Consider că am fost pedepsit deja prin ştirbirea imaginii publice înainte ca instanţele să se fi pronunţat cu privire la suspiciunile ridicate de cei care m-au învinuit. Îmi rezerv dreptul să acţionez în justiţie ANI pentru ştirbirea imaginii publice".
Şeful de la Sănătate spune că nu are nimic de ascuns şi că se va prezenta fără rezerve în faţa anchetatorilor pentru a-şi prezenta şi susţine punctul de vedere în cazul acuzaţiilor care i-au fost aduse de ANI.
Guvernul a informat, ieri, că Vasile Cepoi va trebui să se prezinte la Parchetul General pentru a-şi prezenta punctul de vedere în cazul în care este acuzat şi că, dacă se va ajunge la o decizie definitivă care să confirme acuzaţiile, acesta îşi va pie