Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noutãti în justitie: de luna viitoare, întâlnirea cu mediatorul este obligatorie

Publicat in Vremea Noua, miercuri 26 septembrie 2012 ·

De luna viitoare, vasluienii care vor avea probleme de rezolvat în justitie, înainte de a ajunge pentru o solutie în fata judecãtorului, vor fi obligati sã treacã printr-o procedurã de informare privind medierea conflictului, iar de anul viitor persoanele fizice sau juridice vor avea obligatia sã participe la sedinte de mediere, indiferent de natura litigiului în care sunt implicate.

De la 1 octombrie 2012, intrã în vigoare prevederile legilor 192/2006 si 115/2012 privind medierea care îi obligã pe toti cei care intentioneazã sã se adreseze instantelor de judecatã sã participe înainte de orice alt demers la sedinte de informare privind medierea în caz de conflict. Potrivit legii “Medierea reprezintã o modalitate facultativã de solutionare a conflictelor pe cale amiabilã, cu ajutorul unei terte persoane specializate, în conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate. Medierea se bazeazã pe încrederea pe care pãrtile o acordã mediatorului, ca persoanã aptã sã faciliteze negocierile si sã le sprijine pentru solutionarea conflictului prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile”. Începând cu ianuarie 2013, procedura de mediere devine absolut obligatorie, nicio persoanã nu se va putea adresa judecãtorilor fãrã a face dovada încercãrii procedurii de mediere. Dovada participãrii la sedintele de mediere pentru rezolvarea problemei pe cale amiabilã se va face printr-un proces verbal semnat de mediatorul care a realizat informarea. Cel mai important de retinut este cã mediatorii sunt obligati sã informeze si sã consilieze gratuit. În cadrul sedintelor de informare se va stabili dacã se încearcã rezolvarea conflictului pe cale amiabilã sau solutia va fi datã printr-o sentintã judecãtoreascã. Atât reclamantul cât si pârâtul pot alege un mediator. Litigiile aflate deja pe rolul instanţelor intrã si ele sub incidenta noilor regle

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 14 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 30 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°