Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Iacob Ridzi şi-a prezentat, în plenul Camerei, DEMISIA din PDL

Publicat in Romania Libera, marți 25 septembrie 2012 ·

Deputatul Monica Iacob Ridzi şi-a prezentat, marţi, în plenul Camerei, demisia din grupul parlamentar al PDL, ea precizând că va activa în continuare ca independent, potrivit Mediafax.

Ridzi a precizat că va continua să-i reprezinte în Parlament pe locuitorii din Valea Jiului, dar ca deputat independent.

Monica Iacob Ridzi şi-a înaintat, săptămâna trecută, demisia din PDL şi din grupul parlamentar democrat-liberal, ea afirmând că PDL a devenit "un partid al dublei măsuri".

Demisia a fost înaintată de Monica Iacob Ridzi lui Vasile Blaga.

Monica Iacob Ridzi a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Petroşani, că a acceptat să facă un pas în spate când a fost acuzată public în dosarul "2 Mai", dar în egală măsură a aşteptat de la colegii de partid doar să îi asculte argumentele privind nevinovăţia.

"Am înţeles să fac un pas în spate, să evit expunerile mediatice, să tac şi să-mi prezint argumentele exclusiv în faţa instanţei de judecată, şi nu pe la emisiuni ori în presă. Am înţeles să respect astfel deciziile partidului, linia impusă de acesta şi să dovedesc încă o dată loialitatea mea. Dacă în urma discuţiilor pe care am cerut să le port şi în care aş fi fost lăsată să-mi expun punctele de vedere, să-mi prezint argumentele, să aduc dovezile neimplicării mele în fapte penale aş fi fost mai atent ascultată, dacă unii colegi s-ar fi abţinut de la a face declaraţii publice la adresa mea sau a familiei mele, în toţi aceşti ani, fără a avea minima decenţă să mă consulte, aş fi înţeles să respect orice decizie a partidului, inclusiv cea legată de o posibilă necandidatură a mea în 2012. Însă aceste lucruri nu s-au întâmplat. Şi astfel a apărut o prăpastie. A trebuit să aleg. Şi am ales Valea Jiului", a spus Monica Iacob Ridzi.

Ea a adăugat că nu are nimic de reproşat celor din conducerea PDL.

Citeşte şi:

VIDEO

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a fost eliberat condiționat. Decizia este definitivă

Press Alert acum 29 minute
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost eliberat condiționat, luni, potrivit deciziei Tribunalului Ilfov. Decizia este definitivă. Magistrații Tribunalului Ilfov au decis, definitiv, luni, desființarea hotărârii Judectoriei Sectorului 4, ca

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 37 minute
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum o ora
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Se pregătește un nou tip de vaccin în Europa și SUA: Ce angajați vor fi obligați să îl facă. Țările au început deja să îl comande

Ziua News acum 57 minute
SUA şi ţările europene iau măsuri pentru a achiziţiona sau produce vaccinuri împotriva virusului gripei aviare H5N1 care ar putea fi utilizate la protejarea lucrătorilor expuşi riscului de infecţie din sectoarele creşterii păsărilor şi lactatelor, a

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Prognoza meteo pentru Dobrogea, în următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima săptămână a intervalului, valorile termice vor crește treptat, de la temperaturi maxime de 19...

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°