Eu n-am mai citit nimic scris de autorul japonez Haruki Murakami. De aceea am început cartea În căutarea oii fantastice cu precauţie, dar şi pregătită pentru o ulterioară extaziere. Romanul m-a intrigat încă din titlu. Să fie vorba despre un animal metaforic sau personajele chiar pornesc pe urmele unei ovine miraculoase? Aveam să mă lămuresc după câteva zeci de pagini. Dar să începem cu începutul...
Murakami este cunoscut pentru bestseller-uri precum Pădure Norvegiană, Kafka pe malul mării sau trilogia 1Q84. Numele lui a fost vehiculat ca potenţialul câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură, în 2011. A început să scrie la 29 de ani, un an mai târziu lansând primul său succes, Ascultă cum cântă vântul. După trei decenii de activitate literară a devenit cel mai important romancier nipon, cărţile sale reprezentând ambasadori răspândiţi pe întreg mapamondul.
Murakami s-a născut într-un moment de mixtură culturală fără precedent (şi se pare că acesta este semnul care avea să-l urmeze toată viaţa): în 1940, în oraşul Tokyo aflat sub ocupaţie americană. A crescut în oraşul-port Kobe, unde limbile tuturor naţiilor îl înconjurau, iar ca adolescent s-a scufundat în cultura americană prin muzica jazz şi romanele poliţiste. Tânărul ce avea să devină scriitor s-a dovedit un rebel care s-a căsătorit împotriva voinţei părinţilor, şi-a lăsat plete şi barbă şi a deschis un club de jazz – Peter Cat – înainte de a trece la literatură.
Toate aceste experienţe aveau să-şi lase amprenta asupra scriiturii sale, iar o parte dintre ele pot fi identificate şi în romanul de faţă. Nu-l poţi percepe pe scriitor ca exponent al culturii japoneze; de exemplu, cartea despre care vă voi vorbi este mai degrabă cosmopolită şi boemă, referirile la cultura locală fiind foarte puţine (gândiţi-vă că personajele mănâncă întotdeauna omletă sau san
