Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi se pregăteşte de sărbătoare, aniversarea a 140 de ani de la deschiderea unităţii de învăţământ.
Pe 29 septembrie 2012 se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Eudoxiu Hurmuzachi, cunoscut cărturar, om politic şi patriot român din Bucovina. În apropierea acestei date, şcoala care-i poartă numele din oraşul Rădăuţi sărbătoreşte 140 de ani de când Realgymnasium vom Radautz, azi Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, şi-a deschis prima dată porţile, fapt care s-a petrecut la 2 octombrie 1872.
Evenimentul va fi marcat de o serie de acţiuni aniversare organizate de colegiu în zilele de 28 şi 29 septembrie. Manifestarea va fi onorată de prezenţa unor personalităţi culturale, dintre care-i amintim pe scriitorii Vasile Andru şi Constantin Hrehor, dr. Alexandrina Cernov – membru onorific al Academiei Române, prof. univ. dr. Nicolae Pomohaci, prof. univ. dr. Mardare Sorohan, prof. univ. dr. Nicolae Şorea, Nicolas Coajă, dr. Arcadie Bodale, dr. Ilie Luceac, precum şi personalităţi ale vieţii publice, foşti elevi ai colegiului.
În cadrul manifestărilor vor avea loc simpozioane, expoziţii de fotografii, spectacole artistice, întreceri sportive şi o întâlnire a promoţiilor.
Pe 29 septembrie, de la ora 10:00, la colegiul rădăuţean va avea loc dezvelirea plăcii omagiale „Eudoxiu Hurmuzachi - 200 de ani de la naştere”.
Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi se pregăteşte de sărbătoare, aniversarea a 140 de ani de la deschiderea unităţii de învăţământ.
Pe 29 septembrie 2012 se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Eudoxiu Hurmuzachi, cunoscut cărturar, om politic şi patriot român din Bucovina. În apropierea acestei date, şcoala care-i poartă numele din oraşul Rădăuţi sărbătoreşte 140 de ani de când Realgymnasium vom Radautz, azi Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, şi-a deschis pr