Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO „Şcoală după şcoală” începe să prindă rădăcini şi la Alexandria

Publicat in Adevarul, marți 25 septembrie 2012 ·

Pentru părinţii prea ocupaţi, care nu au timp să îi ajute pe copii la teme, sau care vor ca pregătirea micuţilor lor pentru şcoală să se facă sub supravegherea unor dascăli, în Alexandria au apărut centrele after-school. În funcţie de cererea părinţilor, centrele de “şcoală după şcoală” au venit cu pachete diferite, de la program complet cu servitul mesei, pregătitul temelor şi joacă, până la programe scurte care vizează doar pregătirea temelor pentru a doua zi şi recreere.

Sunteţi părinte şi aveţi un job care nu vă permite să staţi prea mult timp cu copilul? Programul After school este cea mai bună soluţie pentru părinţii care stau la serviciu de dimineaţa până seara.

Click pe POZE pentru galerie FOTO

Cea mai recent înfiinţată instituţie after school din Alexandria este Argos. Centrul îi ajută pe copii să îmbine distracţia cu educaţia şi cultura. Supravegheat de personal calificat, fiecare copil îşi va putea efectua sarcinile primite la şcoală, dar se va şi putea odihni şi relaxa. Toate acestea la preţuri care pornesc de la 390 lei pentru un pachet fără masă şi transport incluse şi ajung până la 560 lei care înseamnă transport de la şcoală, un prânz cu două feluri de mâncare şi o gustare.

La after school Argos copiii îşi fac temele supravegheaţi de personal specializat

Ca o noutate pentru Alexandria centrul after school Argos le oferă micuţilor aparatură audio-video modernă, diverse jocuri de atenţie, de memorie sau de logică, DVD player, televizoare cu ecran LCD şi, în primul rând, program de recuperare şi ameliorare la salină.

Programul copiilor înscrişi la centrul after school Argos este de aproximativ 5 ore, timp în care micuţii îşi vor efectua temele integral sub supravegherea şi îndrumarea învăţătoarei şi îşi vor consolida cunoştinţele în funcţie de necesităţile lor şi cerinţele părinţilor.

Cei cu înc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°