O pensionară în vârstă de 71 de ani, din localitatea Bădeuţi, a fost depistată cu leptospiroză, o afecţiune mai rară, cazul fiind confirmat ieri, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Femeia s-a prezentat la spitalul din Rădăuţi în data de 9 septembrie, cu simptome specifice leptospirozei, ea fiind internată în secţia de Boli Infecţioase, cu formă medie de boală.
Ieri, investigaţiile de laborator efectuate la Institutul Cantacuzino din Bucureşti au confirmat diagnosticul prezumtiv de leptospiroză, a precizat directorul executiv adjunct medical al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Cătălina Zorescu. Responsabilul DSP a precizat că pensionara a contractat infecţia de la animalele din gospodărie, acesta fiind cel de-al cincilea caz de leptospiroză confirmat în judeţ de la începutul anului, din totalul de 19 cazuri suspecte.
Ceilalţi patru pacienţi cu leptospiroză sunt trei bărbaţi şi o femeie, toţi agricultori, care, de asemenea, s-au îmbolnăvit de la animalele din gospodărie. Astfel, primul caz de leptospiroză la om din acest an a fost înregistrat la un tânăr de 22 de ani, din Burla, în luna martie. Următorul pacient a fost o femeie de 80 de ani, din Zamostea, care s-a îmbolnăvit în luna aprilie. În mai, leptospiroza a fost depistată la un bărbat de 44 de ani, din Dumbrăveni, iar în iunie la un bărbat de 41 de ani, din Volovăţ.
Leptospiroza este o boală infecţioasă acută care se manifestă prin febră, intoxicaţie, cefalee, dureri musculare, mai ales la gambe, afectarea rinichilor, ficatului, sistemului nervos şi cardiovascular. Boala evoluează în forme clinice variate, de la cele uşoare până la cele grave, care pun în pericol viaţa bolnavului. Leptospiroza are caracter de boală profesională, apărând mai ales la cei care lucrează cu animalele sau în mediu mlăştinos.
Ca profilaxie este importantă stârpirea rozătoarelor, acestea fi