În copilărie, la un moment dat, apăruse în gaşca noastră de decreţei „fără număr“ un băiat pistruiat care avea o compulsie curioasă, cum să-i zic, de ordin „lingvistic“. Folosea cuvinte superspecializate sau măcar neobişnuite, în contexte fie banale, fie improprii, declanşînd celorlalţi puşti priviri stupefiate, cînd nu de-a dreptul senzaţii halucinante. Venind odată, de exemplu, de la piaţă, cu o plasă legănătoare pe lîngă picior şi întrebat fiind – „Ce-ai cumpărat acolo, măi Marceluş?“ –, omul răspunse senin, dar afectat, din vîrful buzelor: „Ceva brînză de vită pentru maman!“ Vaca i se păruse, neîndoios, prea ignară, „prea de la ţară“, vorba reclamei. Cu o altă ocazie, pus de tatăl lui (papa) să ude iarba din faţa blocului, micul retor ne-a informat scurt: „Termin de umectat peluza şi vin şi eu“ (în situaţie similară, spusese mai demult: „Umidez florile, băieţi! Nu vreţi să mă ajutaţi?“). Cei dintre noi care – evitînd, din comoditate, să consulte DEX-ul pentru a afla, de la sursă, legătura dintre acţiunea de a uda şi fenomenul de a umecta/a umida şi şi-au chestionat, naivi, părinţii asupra absconselor semnificaţii – au suportat, desigur, dureroase consecinţe. Oricum, Marceluş s-a consacrat, în amintirea colectivă, cumva post-festum. Ne-a atenţionat, într-o anume împrejurare, cu aer conspirativ, că a găsit în camera fratelui său mai mare o revistă „cu coituri trăsnet“, pe care ar vrea să ne-o arate pe înserat. Cu toţii am crezut că era vorba despre deltaplanorism, pasiunea majoră a respectivului frate, şi am dat dezinteresaţi din mîini, uimindu-l pe băieţelul pistruiat. Peste ani, cînd a început studiul anatomiei la şcoală, fiecare membru al găştii şi-a dorit să călătorească, în timp, cel puţin pe intervalul a cinci minute, pentru a-i administra o bumbăceală „trăsnet“ locvacelui Marceluş.

DE ACELASI AUTOR O maladie autohtonă S'il vous plaît, monsieur Sup