Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrăjitoru e în comă! Cel mai bun motociclist al României trece prin clipe teribile! "Situaţia lui este gravă, dar medicii au totul sub control"

Publicat in Pro Sport, miercuri 26 septembrie 2012 ·

UPDATE: "Noi până aseară nu am înţeles exact care e situaţia. A venit un prieten de-al nostru din Portugalia şi ne-a tradus exact ce au spus doctorii. Situaţia lui Mircea este gravă, dar medicii nu sunt depăşiţi de situaţie. Totul este sub control. Coma i-a fost indusă imediat după accident pentru a lasă creierul să se concentreze pe zonele afectate. Nu avea nevoie de activităţi în plus. Peste două zile medicii îl vor trezi şi abia atunci vom şti cu ce ne confruntăm", a declarat mama lui Mircea Vrăjitoru.

Cel mai bun motociclist al României, Mircea Vrăjitoru, trece prin clipe teribile. Sportivul în vârstă de 19 ani se află în stare foarte gravă după un accident în ultima cursă de SuperBike a Marelui Premiu din Portugalia. Pilotul român a pierdut controlul motocicletei în urma unui high side şi a rămas inconştient pe pistă. A fost transportat de urgenţă la spital, unde doctorii i-au indus o comă artificală. Şi-a revenit, dar situaţia s-a complicat, iar Mircea a intrat în comă naturală.

Dacă în primă fază se recomanda transportul pilotului de SBK la un spital din Elveţia, medicii din ţara cantoanelor au transmis familiei că procedurile ar fi identice, iar drumul cu elicopterul i-ar putea dăuna lui Mircea. "Nu vrem bani pentru că avem suficienţi. Altceva ne lipseşte în momentul de faţă", a spus oftând tatăl motociclistului, Octavian Vrăjitoru. Potrivit familiei lui Mircea, următoarele 24 de ore sunt critice şi situaţia pilotului de Superbike se poate schimba de la oră la oră.

8 puncte a acumulat Vrăjitoru în campionatul mondial de SuperBike, fiind pe locul 27

Mircea nu este singurul pilot român din SuperBike. Fratele acestuia, Bogdan, participă la clasa SuperStock 1000, spre deosebire de Mircea care este la SuperStock 600

Mircea este internat la spitalul din Faro

UPDATE: "Noi până aseară nu am înţeles exact care e situaţia. A ve

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 48 minute
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum o ora
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 3 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Șeful Serviciului de Informații din Moldova spune că Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului de la Chişinău

Libertatea acum 36 minute
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova a avertizat că Rusia va încerca să controleze Parlamentul în 2025. Alexandru Musteaţa a prezentat un raport despre implicarea Rusiei în alegerile din 2024 prin organizaţi

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 3 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum o ora
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 4 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°