Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădenii sunt invitaţi la ERA Park să vadă cel mai modern tramvai "made in Romania"

Publicat in Bihoreanul, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Compania Oradea Transport Local, în parteneriat cu Astra Vagoane Călători din Arad şi cu sprijinul Primăriei, prezintă joi, 27 septembrie, cel mai modern tramvai produs în România, în colaborare cu concernul Siemens: noul Imperio.

Orădenii vor putea să admire atât din exterior, cât şi din interior, între orele 13:00 şi 15:00, o asemenea garnitură Imperio, care va fi adusă pe un trailer în parcarea de la Era Park. "Prezentarea va avea loc, probabil, în toate oraşele care au transportul în comun cu mijloace electrice", a precizat Carmen Tocuţ, purtătorul de cuvânt al OTL.

Bun, dar scump

Conform siteului companiei producătoare, Astra Arad, Imperio este construit sub licenţa producătorului german Siemens la cele mai înalte standarde tehnice, de confort, dar şi de mediu şi cu un design deosebit. Imperio a fost inagurat în 31 iulie la Bucureşti, fiind prezentat ca cel mai eco tramvai din România, un produs revoluţionar care are, spun producătorii, cel mai scăzut consum de energie, dar poate dezvolta o viteză de până la 80 de kilometri pe oră.

Potrivit aceleiaşi surse, mijlocul de transport este dotat cu un sistem de înmagazinare a energiei de la frânare. Modelul Imperio e conceput în două variante, cu unul ori cu două burdufuri, şi modulat în două, trei sau patru compartimente. Tramvaiul este prevăzut cu camere de supraveghere video, aer condiţionat şi controloare electronice de bilete şi a fost pus în circulaţie în Arad. În funcţie de dotări, o garnitură costă între 1,6 şi 2,8 milioane de euro.

Conducerea OTL nu are încă în intenţie achiziţionarea noului tramvai pentru parcul propriu. După cum se ştie, la Oradea circulă de 4 ani un număr de 10 tramvaie modern, Siemens ULF, achiziţionate de fosta administraţie locală, printr-un credit bancar, la preţul de 2,7 milioane de euro garnitura, fără TVA.

Linia 13 se modifică

În altă ordine de i

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum 44 minute
UPDATE Clotilde a depus plângere împotriva unui pesedist UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de c

Primele veşti bune după explozia de la Dedeman Botoşani: un pacient a fost externat

Mediafax acum 29 minute
Ministerul Sănătăţii a transmis marţi situaţia pacienţilor după explozia care a avut loc la Dedeman Botoşani. Astfel, din cei trei pacienţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iaşi, doi sunt în stare stabilă, cu evoluţie f

Alertă de fum la centrala nucleară de la Cernavodă. Mai mulți angajați au fost evacuați

Ziare.com acum 24 minute
Este alertă de fum la centrala nucleară de la Cernavodă. Mai multe echipaje de pompierii au ajuns acolo în urmă cu câteva minute. Nu se știe deocamdată dacă este vorba de un incendiu și nu s-a găsit sursa fumului. Potrivit digi24, fumul ar proveni d

Ionuţ Stroe: Prin tot ceea ce face acum, Clotilde Armand vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1. Nu poate accepta că a pierdut / Încearcă se creeze condiţiile, prin sabotaj şi haosul creat, pentru a delegitima votul oamenilor

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că, prin tot ceea ce face acum, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1 pentru că nu poate accepta că a pierdut. El mai spune că Cl

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum 2 ore
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Nicu Ștefănuță, singurul candidat independent care a câștigat un mandat în PE: Tinerii au echivalat seniorii, ceea ce este o mare, mare realizare

HotNews acum o ora
Nicu Ștefănuță a obținut al doilea mandat în Parlamentul European, reușind performanța de a fi singurul candidat independent câștigător, din șapte care au candidat. Eurodeputatul din Grupul Verzilor a declarat la Prima News că a „dus o luptă eroică”

Rezultate parţiale BEC la europarlamentare, ora 10.00: PSD-PNL - 48,67%, SOS - 5,04%

Mediafax acum 29 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut la europarlamentare, potrivit datelor parţiale publicate de BEC la ora 10.00, 48,67%, AUR 14,95%, iar Dreapta Unită 8,63%. UDMR are 6,53%, Partidul SOS 5,04%, iar candidatul independent Nicu Ştefănuţă 3,69%. Ceilalţi compet

Nicuşor Dan spune că l-a felicitat Marcel Ciolacu: Mi-a spus că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului

G4Media acum 53 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi, că prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a sunat pentru a-l felicita în urma obţinerii unui nou mandat şi i-a transmis că ar trebui să discute despre viitorul Bucureştiului, transmite Agerpres.

Vremea

București
acum

31°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/24°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°