Mandatul lui Andrei Marga la ICR începe, în buna tradiţie autohtonă, cu schimbarea oamenilor. Grea meteahnă.
În câteva zile, noul preşedinte al ICR a schimbat directorii filialelor de la Paris, Varşovia şi Budapesta. Conducerea ICR New York apucase să demisioneze la timp, altfel ar fi avut aceeaşi soartă: o înlocuire rapidă, despre care ar fi aflat de pe site-ul instituţiei sau din presă. E imposibil de înţeles de ce au trebuit înlocuite dna Sabra Daici de la ICR Varşovia (o excelentă traducătoare din autori polonezi, care îşi începuse mandatul de puţină vreme) şi dna Katia Dănilă de la Paris (care obţinuse statutul de ţară invitată pentru România la Salon du Livre Paris 2013 şi, de asemenea, mai avea până la încheierea mandatului).
Institutul Cultural Român îşi construise, în timp, o reţea de foarte buni profesionişti - de la directorii filialelor din străinătate până la tinerii referenţi sau experţi care îşi făceau treaba cu pasiune. Să-ţi începi mandatul cu destructurarea unei asemenea echipe este o primă dovadă de management prost din partea dlui Marga. Iar modul haiducesc în care se schimbă oamenii (fără o evaluare prealabilă, fără a se ţine cont de calificativele şi performanţele obţinute) nu arată altceva decât pofta românească a oricărui ins ajuns într-o poziţie de putere de a se simţi oleacă un Comandant Suprem.
Pe de altă parte, schimbarea arbitrară a oamenilor scoate şi mai clar în evidenţă lipsa unei strategii. La Comisia de cultură a Senatului, dl Marga a lipsit: acolo era locul cel mai bun pentru a-şi prezenta proiectul managerial. Problema e că nu îl are. Zilele trecute a apărut pe un site o însăilare semnată de Andrei Marga, sub titlul „Câteva chestiuni practice la Institutul Cultural Român". Nu e nimic practic în acel text - vreo soluţie concretă, vreun plan, vreun termen. Sunt doar nişte generalităţi şi nişte „îndemnuri" (de e