Tinerii romi care visează să la o carieră în domeniul medical, încă mai sunt aşteptaţi să se înscrie în programul gratuit de mentorat sau tutorat, ce se derulează în cadrul Programului de Dezvoltare Personală „Profesioniști romi în domeniul medical”. Înscrierile vor continua până la data de 30 septembrie, putând aplica elevi de clasele a XII-a, dar şi cei care au terminat liceul şi urmează o formă de învățământ sanitar.
În prezent, cinci elevi de clasa a XII-a, de la Grupul Şcolar din Mărăşeşti, şi două tinere care au absolvit deja cursurile liceale şi sunt înscrise într-o formă de învăţământ în domeniul medical, au aplicat în cadrul proiectului.
În anul academic 2012 – 2013 sunt oferite sesiuni de pregătire, în regim gratuit, unui număr de 200 de elevi şi absolvenţi de liceu de etnie romă, la materiile biologie şi chimie/ fizică. Cursurile sunt axate pe programa pentru admiterea în unităţile de învăţământ superior cu profil medical şi sunt susţinute de profesori de specialitate. În plus, candidaţii selectaţi în program au şansa de a participa la tabere de motivare şi primesc burse lunare. Bursele sunt în valoare de 500 de lei pe lună şi sunt oferite beneficiarilor în anul academic 2012 – 2013.
În ultimele 3 luni de pregătire, valoarea burselor poate creşte la 800 de lei lunar pentru beneficiarii care obţin media generală minimă 9.00 la testele de tutorat.
Tinerii romi care visează să la o carieră în domeniul medical, încă mai sunt aşteptaţi să se înscrie în programul gratuit de mentorat sau tutorat, ce se derulează în cadrul Programului de Dezvoltare Personală „Profesioniști romi în domeniul medical”. Înscrierile vor continua până la data de 30 septembrie, putând aplica elevi de clasele a XII-a, dar şi cei care au terminat liceul şi urmează o formă de învățământ sanitar.
În prezent, cinci elevi de clasa a