Covăsnenii folosesc izvoarele din zonă pentru a uda gazonul, "noi bem aceeaşi apă cu care ţinem vie şi iarba”, supravieţuiesc din afaceri cu lemn, au bază sportivă cu minihotel de 24 de camere şi deplasează aproape 100 de fani la meciul de azi, cu Pandurii.
Cartofi. Şi iar cartofi. Ziua cartofi, noaptea cartofi, dimineaţa cartofi iar! Cîmpurile nesfîrşite ale Covasnei se rostogolesc pînă după orizont, împodobite ici-colo de pîlcuri cu saci plini de tuberculi. Nu e nici fotbalul, nici hocheiul: culesul acestor legume pare sportul naţional în zonă. Dar peisajul se înăspreşte, dealurile încep să răsară, iar drumul duce către un aşezămînt înconjurat din trei părţi de coline împădurite, o adevărată peninsulă care înaintează în marea verde.
Promovaţi de 6 ori la rînd!
E Zagon, satul din care a răsărit prima echipă cu adevărat tare a Covasnei din ultimul deceniu. FC-ul local a reuşit promovarea după 6 ani în care cîştigase "judeţeana". "Doar anul ăsta am avut fonduri. Dar acum, sincer, vreo patru ani putem sta liniştiţi", se entuziasmează patronul Ferenc Kelemen (54 ani), omul care a susţinut echipa din propriul buzunar, fiind implicat în afaceri în industria lemnului.
Dacă stadionul arată bine, gazonul se prezintă în condiţii excelente. "Avem un secret pentru asta", spune oficialul, arătînd spre o sticlă de apă minerală. "Noi udăm gazonul cu apa pe care o bem, nu folosim apă din rîu sau alt tip de lichid", se amuză Kelemen.
"Semeghin venise "să-i căsăpească pe ţărani". I-am dat 4-1!"
În discuţie intervine şi antrenorul Attila Szucs. "Nu ne mîndrim doar cu iarba. Şi parcursul din Cupă e excelent". Zagon a trecut, pe rînd, de Fortuna Brazi, Gloria Buzău, Aerostar, FCM Bacău şi Rapid Suceava, toate divizionare "C" şi "B"!
"Sucevenii ne-au luat de sus, Semeghin venise cu gîndul «să îi căsăpească pe ţărani». Dar i-au arătat ţăranii, i-a