Senatorul Mircea Geoană a precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, comentând anunţul făcut de preşedintele PSD, Victor Ponta, privind susţinerea acordată de social-democraţi pentru un nou post de senator, că el nu a părăsit niciodată partidul, aşa cum nici partidul nu l-a părăsit. "Relaţia cu colegii şi colegele, cu membrii, simpatizanţii şi votanţii PSD este profundă şi durabilă. Din punct de vedere politic, ideologic şi sentimental, nu am părăsit niciodată partidul, aşa cum nici partidul nu m-a părăsit", a declarat Geoană, comentând astfel anunţul făcut marţi de către preşedintele PSD, Victor Ponta, privind candidatura lui Geoană la Senat, susţinut de USL şi pe locurile PSD. Geoană a spus că, aşa cum a făcut, cu "consecvenţă şi fără ezitare", la moţiunea de cenzură care a înlăturat Guvernul PDL, la instalarea Guvernului USL sau la suspendarea actualului preşedinte, înţelege să-şi aducă energia, experienţa şi bagajul de expertiză şi relaţii interne şi internaţionale pentru a asigura succesul USL în alegerile parlamentare şi pentru sprijinirea proiectelor de dezvoltare socială şi economică, precum şi pentru refacerea rapidă a reputaţiei şi influenţei externe a României. "Mă bucur că, alături de Olguţa Vasilescu - prima femeie primar de mare municipiu - de Ion Prioteasa - unul dintre cei mai harnici preşedinti de CJ - de Valeriu Zgonea - preşedintele Camerei Deputatilor şi colegul meu din colegiul Dăbuleni - Segarcea - Bechet, reprezint, cu prietenie şi loialitate, un judeţ puternic din Oltenia", a spus Geoană. El a precizat că în acest moment se află chiar în colegiul în care va candida pentru un nou mandat de senator. Geoană şi-a exprimat speranţa ca în oferta electorală şi de guvernare a USL să se regăsească şi proiectele mari de infrastructură necesare dezvoltării Olteniei, cum ar fi drumul expres Piteşti-Craiova, care să lege acest "cluster" industrial întins între F