Cu coastele rupte, dureri groaznice şi comoţii cerebrale, supravieţuitorii accidentului de la Morenii Noi, Ungheni, stau acasă la pat în loc să se trateze în spital. Ei spun că au cheltuit toate economiile pentru tratament, iar statul nu-i ajută cu niciun bănuţ.
Pe 9 august s-au pomenit brusc în centrul atenţiei. Învălmăşeală, oameni străini, medici, poliţişti, jurnalişti, care îi întrebau câte rude le-au murit, dacă au înţeles ce se întâmplă, dacă au ştiut de frânele defecte.
Posturile TV şi radio reactualizau zilnic bilanţul morţilor. Pe cât de brusc au fost asaltaţi de atenţie, atât de rapid au rămas uitaţi în văgăuna lor şi lăsaţi să ducă o luptă crâncenă şi nedreaptă pentru existenţă. Viaţa lor depinde acum strict de câţi bani le-au mai rămas în buzunar pentru tratament, pe medicamente şi pentru patul de spital. Ei sunt suparavieţuitorii tragediei din satul Moreni, Ungheni, care şi-au cheltuit de la accident toate economiile de-o viaţă pentru a se lecui de traumele şi schingiuirile cu care au rămas după teribilul accident.
„NU ŞTIAM CĂ-S MORŢI, MĂ GÂNDEAM CĂ AU LEŞINAT"
Lidia Rodzievici şi fiica ei, Natalia, au pornit în acea dimineaţă la piaţa din Ungheni ca să cumpere tapete. Lidia a găsit un loc în microbuz, Natalia a rămas în picioare. Şoferul, Ion Păduraru, a umplut maşina ochi. „Era îngândurat şi trist. Când ne-am pornit am văzut că bătea ritmic cu palma de picior", descrie femeia starea şoferului din dimineaţa fatală.
Click aici să vezi GALERIA FOTO!
Abia ajunşi pe valea care desparte satul în jumătate, oamenii au înţeles că ceva se întâmplă - microbuzul avea viteză prea mare, iar şoferul nu mai putea controla maşina. „Femeile au început să strige isteric. Bărbaţii au înţeles ce va urma. Când m-am trezit am văzut multă lume pe jos. Nu ştiam că-s morţi, mă gândeam că au leşinat ca mine, că se vor scula şi vor
