Hochheim am Main – un orăşel cu o faimă discretă. Biserica barocă Sf. Petru şi Pavel – cu acoperiş de ardezie, înălţată pe o colină între vii – domină peisajul şi se vede din depărtare, de pe şosea şi mai ales din trenurile care străbat regiunea. Istoria locului este legată, pe misterioase căi viticole, de lumea anglo-saxonă.

DE ACELASI AUTOR Cîrnatul cu varză şi Miss France Salata „japoneză“ Francillon Clafoutis - Jules Claretie Marmeladă de acerole În 1788, cînd încă era diplomat la Paris, Thomas Jefferson pleacă pe urmele unui vin din Hochheim, vechi de 62 de ani, din care băuse în Frankfurt, şi descoperă astfel oraşul. Jefferson descrie viile cu tandreţe matematică şi ochi de contabil: „Rîndurile de vie sînt plantate la distanţe de un metru şi au doi metri înălţime. Via se fertilizează o dată la trei sau la patru ani. Din 1000 de butaşi se obţin 170-340 sticle de vin pe an“. La plecare, cumpără 100 de butaşi pe care îi ia mai întîi la Paris şi apoi, în 1789, cînd îşi încheie sejurul european, acasă, în America.

În 1840 Regina Victoria se căsătoreşte cu Prinţul Albert de Saxa-Coburg şi Gotha. Un bun prilej pentru a vizita Valea Rinului şi, mai ales, Hochheim-ul, în ale cărui vii pitoreşti zăbovea – se povesteşte – cu orele, privind în vale, spre rîul Main. Una dintre coline – „Königin-Victoria-Berg“ – îi poartă astăzi numele. Cuvîntul hock, care înseamnă în engleza britanică „vin alb de Rin“, vine tocmai de la „Hochheim“.

Mă aşez în Café Jenseits (Cafeneaua Lumea de dincolo), pe care parohia o organizează duminicile, lîngă biserică, şi comand un vin. Intru în vorbă cu un localnic; mă întreabă de unde sînt. Îi spun că din România. Mi-o întoarce deîndată, pe un ton de reproş camaraderesc: „Anglia trebuie să înţeleagă odată că viitorul nu mai e al statelor naţiune. Ori e în zona euro, cu monedă cu tot, ori nu“. Mi-a fost clar: în Hochheim, străi