Mii de locuitori din zona centrală a municipiului Suceava nu vor beneficia mâine, 27 septembrie, de apă potabilă, timp de zece ore, ca urmare a unor intervenţii programate ale ACET la reţelele de distribuţie.
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă între orele 08.00 – 18.00, în următoarele zone:
- str. Ana Ipătescu, de la intersecţia cu str. Ştefan cel Mare şi până la intersecţia cu str. Mitropoliei;
- străzile: Eudoxiu Hurmuzachi, Tipografiei, Grigore Vindereu
- str. Alexandru cel Bun, de la intersecţia cu str. Tipografiei până la intersecţia cu str. Samuil Isopescu;
- str. Samuil Isopescu, de la intersecţia cu str. Alexandru cel Bun până la intersecţia cu str. Mitropoliei.
Oprirea apei reci va afecta şi punctele termice A4 şi Tudor Vladimirescu, care, în intervalul de timp menţionat, nu vor putea furniza apă caldă consumatorilor racordaţi la ele.
Lucrările din cauza cărora mii de suceveni din zona centrală nu vor beneficia de apă potabilă timp de zece ore sunt necesare pentru implementarea proiectului „Reabilitare conducte de apă potabilă pe amplasamentul bdul 1 Mai, str. Ştefan cel Mare şi bdul Ana Ipătescu din municipiul Suceava – etapa II”, derulat de Primăria municipiului Suceava.
Mii de locuitori din zona centrală a municipiului Suceava nu vor beneficia mâine, 27 septembrie, de apă potabilă, timp de zece ore, ca urmare a unor intervenţii programate ale ACET la reţelele de distribuţie.
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă între orele 08.00 – 18.00, în următoarele zone:
- str. Ana Ipătescu, de la intersecţia cu str. Ştefan cel Mare şi până la intersecţia cu str. Mitropoliei;
- străzile: Eudoxiu Hurmuzachi, Tipografiei, Grigore Vindereu
- str. Alexandru cel Bun, de la intersecţia cu str. Tipografiei până la intersecţia cu str. Samuil Isopescu;
- str. Samuil Isopescu, de la intersecţia cu