Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei ani de aşteptare şi nicio soluţie în dosarul "Pârvu"

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 26 septembrie 2012 ·

* la trei ani de când Sorin Pârvu a fost împuşcat mortal de poliţiştii bucureşteni, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte nu au luat vreo decizie * la sfârşitul anului trecut, Curtea de Apel Galaţi a dispus redeschiderea urmăririi penale, pentru omor deosebit de grav, faţă de poliţistul care a tras glonţul ucigaş * tatăl lui Sorin Pârvu este nemulţumit de faptul că poliţistul de la IGPR nu a plătit nici până acum pentru fapta sa *

La trei ani de zile de când Sorin Pârvu a fost împuşcat mortal, în plină stradă, de poliţiştii bucureşteni, familia aşteaptă încă să se facă dreptate, iar vinovatul să plătească pentru fapta comisă. Cazul "Pârvu" a ajuns din nou la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), însă nici până acum procurorii nu au luat vreo decizie. În decembrie anul trecut, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au admis plângerea împotriva rezoluţiilor de netrimitere în judecată formulată de familia lui Sorin Pârvu şi au dispus redeschiderea urmăririi penale faţă de poliţistul Giorgian Dragomir. În plus, magistraţii au schimbat şi încadrarea juridică a faptei, în omor deosebit de grav. Tatăl lui Sorin este nemulţumit de faptul că nici până acum nu s-a luat o decizie şi se întreabă care este motivul acestei tergiversări. El spune că nu a mai primit niciun răspuns de la Parchetul bucureştean, deşi a făcut numeroase solicitări pentru a afla ce se întâmplă. "Au trecut trei ani şi nici până acum procurorii nu au trimis dosarul în instanţă. Nu pot să îmi dau seama care este motivaţia, de ce se trage de timp!? Am tot trimis solicitări şi nu am primit nimic, vreau să mă adresez acum Ministerului Justiţiei. Acum a rămas să fie cercetat doar poliţistul care a tras, ceilalţi sunt în calitate de martori. Oricum, poliţistul care l-a împuşcat pe băiatul meu este anchetat de colegii lui, deşi am cerut să se ocupe numai procur

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum 34 minute
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum o ora
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Cancan acum o ora
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025,

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum 53 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

Emisiunea „Drumul spre performanță”, azi la ora 14.00. Cine este viitorul în scrima românească

Cancan acum 53 minute
Rosemarie Banciu (18 ani) și președintele clubului Riposta, Sandu Constantin, sunt invitații emisiunii „Drumul spre performanță”. Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte. Acum a venit

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Diplomaţi UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru Ucraina în acest an

Wall-Street.ro acum 27 minute
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune extern

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°