Fiecare familie din blocurile înscrise pe lista Primăriei pentru termoizolare trebuie să facă dovada veniturilor. Cine are vecini săraci plăteşte doar 10%, cei cu vecini bogaţi - 30%
Primăria Braşov a început scrierea cererilor de finanţare pentru accesarea de fonduri în vederea izolării termice prin Programul Operaţional Regional - Lucrări de creştere a eficienţei energetice a blocurilor, ce va fi lansat de ADR la 1 noiembrie. Autorităţile au amintit că Primăria are dosare pentru 126 de blocuri. Aşa cum au anunţat şi în alte conferinţe de presă, pentru acestea sunt gata proiectele tehnice. Mai exact, susţine purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, proiectele pentru 29 de blocuri au fost elaborate în 2011, iar pentru celelalte 97 au fost finalizate în 2012.
Documentaţia pentru fiecare bloc în parte va cuprinde: cererea de finanţare, proiectul tehnic, studiu de fezabilitate, auditul energetic şi dovada veniturilor proprietarilor, deoarece în funcţie de aceste venituri se va stabili şi cota de participare a fiecărei asociaţii de proprietari în parte.
Primarul George Scripcaru a declarat ieri că „în perioada următoare vom contacta fiecare asociaţie de proprietari pentru a le comunica modalitatea prin care se va realiza dovada veniturilor. În principiu, se va solicita ca fiecare familie să facă dovada veniturilor şi în funcţie de numărul de membrii ai familiei se va stabili venitul net mediu pe membru de familie la nivel de asociaţie”.
Primarul a ţinut să sublinieze care va fi, procentual, aportul autorităţilor. Astfel, spune acesta, „dacă mai mult de jumătate dintre proprietari din clădirea supusă reabilitării termice au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 150 euro, contribuţia asociaţiei locatari va fi de 10%, iar a autorităţii locale de 30%. Dacă mai mult de jumătate dintre proprietari au un venit mediu lunar