Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim şi-a găsit sponsor la handbal

Publicat in Adevarul, miercuri 26 septembrie 2012 ·

În timp ce situaţia combinatului Oltchim este incertă, cea a echipei feminine de handbal cu acelaşi nume ar putea să se rezolve mai repede decât se credea.

Participantă în Liga Campionilor, gruparea vâlceană a anunţat recent că nu mai dispune de fondurile necesare competiţiei în contextul în care combinatul nu o mai poate sprijini financiar. Cu toate acestea, preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, declara că se vor găsi soluţii pentru supravieţuire.

Potrivit unor surse, OMV Petrom ar fi interesată să susţină gruparea vâlceană. Vicepreşedintele Nicolae Luca a comentat: „Nici nu confirm, nici nu infirm informaţia. Noi nu putem condiţiona nimic, dar am fi fericiţi să primim sprijin financiar cât mai rapid".

Înainte de a fi preluat de OMV, Petrom a susţinut sportul din Ploieşti, echipa masculină de volei cu acelaşi nume dominând campionatul în deceniul trecut. Echipa s-a desfiinţat după ce a luat campionatul, în 2006.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 43 minute
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum 40 minute
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum o ora
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 29 minute
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Tragedie la Cluj: o întreagă familie a fost găsită fără suflare lângă piscina din curtea casei. Ce s-a întâmplat

Adevarul acum 9 minute
O întreagă familie, formată din trei membri, a fost găsită fără viață în curtea casei lor, într-o pădure din Colonia Sopor, Cluj. Oamenii zăceau în costume de baie, lângă piscina gonflabilă.

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum 21 minute
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Un tânăr de 22 de ani murit după ce a intrat cu mașina sub un autocamion parcat pe autostrada A1

Press Alert acum 40 minute
Foto: Arhivă Un șofer de 22 de ani, din Hunedoara, și-a pierdut viața, marți noaptea, pe autostrada A1 Sibiu – Sebeș. El a intrat cu mașina sub un autocamion oprit regulamentar. „La data de 19 iunie 2024, în jurul orei 01:32, polițiștii rutieri din

Temperaturi EXTREME în România! Cod portocaliu de caniculă în 16 județe și în București

Gandul acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie anunţă miercuri, 19 iunie 2024, cod portocaliu de caniculă în municipiul Bucureşti şi în 16 judeţe de țară. De asemenea, întreaga țarî este sub cod galben de caniculă, exceptând zona de litoral a județelor Tu

Horoscop pentru miercuri, 19 iunie 2024. Energia vitală este scăzută pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum 32 minute
Berbec In prima parte a zilei sunt momente bune pentru a te ocupa de bani și bunuri comune cu alții. Achită facturi sau datorii restante, ocupă-te, în funcție de caz, de relația cu instituțiile financiare sau stai de vorbă cu cei dragi pe seama ch

Un fan german a ajuns la spital după un şut al lui Füllkrug, la încălzire, înaintea meciului Germania - Scoţia, de la Euro-2024

News.ro acum 9 ore
Un fan german a primit o lovitură atât de puternică de la Niclas Füllkrug în timpul încălzirii încât a trebuit să fie transportat la spital, vineri, chiar înainte de startul meciului de deschidere dintre Germania şi Scoţia (5-1), de la Euro-2024. Me

Vremea

București
acum

25°
mie.

23°/36°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

18°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°