UPDATECei patru poliţişti implicaţi în accidentul din Giurgiu lucrau la Secţia 14 din Capitală
Cei patru poliţişti implicaţi în accidentul produs, miercuri dimineaţă, pe DN 5 şi în urma căruia trei dintre ei au murit, iar altul a fost grav rănit, lucrau la Secţia 14 Poliţie din Capitală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu, Cornel Vasilache, cei patru poliţişti locuiau la Giurgiu şi făceau naveta în Capitală, fiind angajaţi ai Secţiei 14 Poliţie. În momentul producerii accidentului, cei patru poliţişti se întorceau de la serviciu cu maşina unuia dintre ei.
"Toţi sunt angajaţi ai MAI, la Secţia 14 Poliţie din Bucureşti şi domiciliază în municipiul Giurgiu, deci făceau naveta la serviciu. Acum se întorceau de la muncă, iar pe DN 5, între localităţile Uzunu şi Daia, şoferul a pierdut controlul volanului, maşina ieşind de pe şosea prin dreapta şi lovind un parapet al unei parcări", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu.
În urma accodentului, şi-au pierdut viaţa poliţiştul aflat la volanul maşinii, Alexandru B. (34 de ani), şi doi colegi ai acestuia, respectiv Marian G. (38 de ani) şi Viorel P. (42 de ani). De asemenea, un al patrulea poliţist, Cristian V. (39 de ani), a fost grav rănit, fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti.
Trei poliţişti din Capitală au murit şi un al patrulea este rănit grav după ce maşina cu care mergeau spre casă s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, în localitatea Uzunu (Giurgiu), din primele informaţii rezultând că şoferul a adormit la volan, a declarat Adrian Creangă, de la Centrul Infotrafic.
Potrivit lui Adrian Creangă, accidentul a avut loc în jurul orei 6.50, pe DN 5, Bucureşti - Giurgiu, la kilometrul 41, în localitatea Uzunu, după ce maşina în care erau cei patru poliţişti a intrat