Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi semafoare, şi giratoriu la Ford

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Autorităţile locale craiovene promit că ambele investiţii de pe strada Henry Ford vor fi gata luna viitoare

Primăria Craiova a dat ieri ordinul de începere a lucrărilor la sistemul de semaforizare care va fi realizat la intrarea în Uzina Ford.

„Astăzi (ieri - n.r.) s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la semafoarele de la Ford. Am avut o problemă: a trebuit să mutăm staţia de tramvai şi asta facem în prezent, am lucrat inclusiv sâmbătă şi duminică. Termenul de finalizare a lucrării este de două luni şi jumătate, dar cred că în cel mult o lună şi jumătate sistemul de semaforizare de acolo va fi deja funcţional“, a anunţat ieri managerul public al Craiovei, Gheorghe Nedelescu.

În paralel cu semafoarele din dreptul parcării Ford, se va lucra şi la sensul giratoriu care va fi amenajat la capătul străzii Henry Ford, în dreptul buclei unde întoarce tramvaiul. Acest giratoriu reprezintă o altă doleanţă a fabricantului american de automobile. Realizarea sa a ridicat mai multe probleme de ordin juridic, locaţia investiţiei aflându-se la confluenţa administrativă a trei localităţi: Craiova, Cârcea şi Malu Mare. În plus, municipalitatea nu putea construi pe un teren privat, chiar dacă acesta aparţinea Uzinei Ford. A fost nevoie ca Ford să-i cedeze terenul primăriei, pentru ca lucrările să poată începe. Mai rămânea o mare problemă: lipsa banilor!

Promisiuni fără corespondenţă în lista de investiţii

„Încă de anul trecut se făceau întâlniri între cei din primărie şi cei de la Ford, în care se promitea construirea acelui sens giratoriu. Când am venit noi în primărie, am avut o surpriză: nu doar că nu existau bani alocaţi pentru această investiţie, dar nu exista nici măcar o asemenea poziţie pe lista de investiţii a municipalităţii. Aşa că a trebuit să ne descurcăm altfel cu acest giratoriu. Mai întâi, am făcut proiectarea pe sponsorizare. Apoi i-am

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum 28 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum 41 minute
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Ciolacu le-a transmis felicitări lui von der Leyen, Kallas şi Costa: Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dumneavoastră în interesul cetăţenilor noştri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorului şef al afacerilor externe ale UE, Kaja Kallas, şi viitorului preşedinte al Consiliului European Antonio Costa că Guvernul României este pregătit

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Joe Biden crede că s-a descurcat „bine” în dezbaterea cu Trump. Democrații nu sunt la fel de convinși

Wall-Street.ro acum 17 minute
Joe Biden a declarat că „s-a descurcat bine” în dezbaterea televizată cu Donald Trump, în timp ce reacţiile faţă de prestaţia preşedintelui democrat sunt mai mult decât împărţite până şi în tabăra sa, scrie Agerpres care citează AFP. "Cred că ne-am

Programul optimilor EURO 2024. Când e meciul România – Olanda

Gandul acum o ora
Echipele care vor juca în optimi la Campionatul European sunt Spania, Georgia, Germania, Danemarca, Portugalia, Slovenia, Franța, Belgia, România, Olanda, Austria, Turcia, Anglia, Slovacia, Elveția și Italia. România – Olanda se joacă la data de 2 i

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum 2 ore
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum o ora
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Scumpirile care se aplică de la 1 iulie 2024. Pentru ce vor plăti românii bani mai mulți

Botosani News acum 35 minute
Vin vești proaste pentru români în mijlocul verii. În plin sezon al vacanțelor se scumpesc carburanții. Creșterea accizei va genera scumpiri de 40 de bani per litru pentru motorină și 43 de bani per litru la benzină, încă de la data de 1 iulie. Scum

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°