Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-au interzis să mai fie poliţist

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Un subinspector de poliţie a fost dezbrăcat de uniformă în sala de judecată. S-a întâmplat la Curtea de Apel Iaşi, unde completul de judecată învestit să judece dosarul care-i priveşte pe poliţiştii fălticeneni Florin Muscă şi Florin Vântu s-au pronunţat cu privire la acuzaţiile aduse celor doi. În cazul subinspectorului Florin Muscă, decizia instanţei a fost de condamnare la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, judecătorii au decis să-i interzică lui Muscă să mai fie poliţist în viitor. În ceea ce-l priveşte pe celălalt inculpat din dosar, inspectorul Florin Vântu, Curtea de Apel Iaşi a decis să-l achite pe motiv că fapta nu există.

Soluţia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Suceava, dar la cererea inculpaţilor a fost strămutat.

Flagrantul

Cei doi poliţişti au fost trimişi în judecată în urma unui flagrant organizat pe 21 octombrie 2011, chiar în sediul Poliţiei Fălticeni.

„Pentru a nu se sesiza din oficiu şi a nu efectua cercetări cu privire la comiterea unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală (n.a. – un dosar de viol aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava) a pretins suma de 1.000 de euro de la Aioanei Alexandru”, au arătat procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava.

În ziua în care s-a organizat flagrantul, Alexandru Aioanei a fost audiat din nou la sediul Poliţiei Fălticeni, iar înainte de plecare a lăsat pe masa poliţistului Florin Vântu plicul cu 1.000 de euro. Imediat, în birou au intrat ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au găsit plicul buclucaş.

Deşi i-au reţinut pentru cercetări pe ambii poliţişti, în final doar Muscă a fost arestat, împotriva lui Vântu fiind luată măsura int

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În această dimineață: A FOST ÎNCHISĂ autostrada între Sibiu și Boița. VEZI cauza

Gazeta valceana acum o ora
Autoritățile au închis sectorul de autostadă dintre Sibiu și Boița în această dimineață de vineri, 22 noiembrie 2024. Măsura a fost necesară din cauza vântului extrem de puternic care bate la rafală cu peste 120 km/h. „În această zonă este în vigoar

Vântul puternic blochează toate porturile româneşti de la Marea Neagră

Mediafax acum 25 minute
Măsura afectează toate operaţiunile de transport maritim şi fluvial din porturile de la Marea Neagră. „Din cauza vântului puternic, au fost suspendate manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial în toate porturile de la Marea Neagră”, in

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

UPDATE - Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate a început - 163 persoane au votat până acum / Votul a început în 11 state

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 163 de persoane votând până acum. La prima secţie deschisă, cea din Auckland, Noua Zeelandă, 11 persoane şi-au exercitat deja dreptul de vot. UPDATE - Conform site-ului prezenta.roaep

Meteo. Cum va fi vremea până în ajun de Crăciun

Mediafax acum o ora
Meteo Săptămâna 25 noiembrie - 2 decembrie Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, sud-estice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: doi morţi şi 12 răniţi, numeroase clădiri avariate

News.ro acum o ora
Un atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî, din nord-estul Ucrainei, a ucis vineri dimineaţă două persoane şi a rănit 12, au anunţat autorităţile regionale, scrie Reuters. Douăsprezece blocuri de locuinţe, cinci reşedinţe private, un magazin şi tr

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 2 ore
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Jucătorul FCSB-ului, făcut făcut praf după meciul cu FC Botoșani: „Indolență și lentoare”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Marius Baciu (49 de ani), fostul fundaș central care a jucat pentru Steaua între 1996 și 2002, l-a criticat dur pe William Baeten (27 de ani), extrema dreapta de la FCSB, după meciul cu FC Botoșani.

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum 3 ore
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Trafic îngreunat pe Transalpina, după ce mai mulţi copaci au căzut pe carosabil

HotNews acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, vineri dimineaţă, pe Transalpina, unde mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt şi au căzut pe carosabil, informează News.ro Potrivit datelor furnizate de oficiali Poliţiei judeţene Alba, traficul ru

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/6°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°