Ovidiu Munteanu, care se află în arest preventiv la Szeged, de aproape un an, a fost adus în faţa magistraţilor maghiari încătuşat. Arădeanu susţine că nu îşi aminteşte de accident şi nu se simte vinovat de moartea celor 14 români
Ovidiu Munteanu este judecat în Ungaria pentru provocarea celui mai grav accident în care sunt implicaţi români, soldat cu 14 morţi. Arădeanul este acuzat de imprudenţă pentru că s-a urcat la volanul TIR-ului, având în vedere starea lui de sănătate.
Accidentul a avut loc anul trecut, pe 30 octombrie, pe autostrada M43, între Mako şi Szeged. Arădeanul în vârstă de 32 de ani, a părăsit cu TIR-ul banda lui de mers, a rupt parapetul, a ajuns pe contrasens, unde a măturat un microbus Mercedes Sprinter, plin cu pasageri români, care se întorceau acasă din Spania.
În urma cumplitului accident, 14 persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi doi copii de 6 şi 8 ani. O singură persoană a scăpat cu viaţa, tatăl celor doi copii, care a suferit leziuni grave.
Ovidiu Munteanu a fost transportat la Clinica de Traumatologie din Szeged în stare gravă. De la începutul lunii noiembrie, arădeanul se află în arest preventiv. La procesul de luni, Munteanu a fost dus în cătuşe în faţa magistraţilor maghiari.
GALERIE FOTOCU MICROBUZUL ROMÂNILOR
Arestat preventiv de aproape un an
Judecătoarea Juhasz Zsuzsanna ar fi dorit să se pronunţe asupra cazului încă de ieri, însă, a mai fost depusă cererea unei experitize din partea medicilor, care să se pronunţe dacă Munteanu va mai avea vreodată drept să conducă pe drumurile publice, având în vedere gravitatea accidentului.
Avocaţii lui Ovidiu Munteanu nu au fost de acord cu amânarea, având în vedere că arădeanul se află de aproape un an în arest preventiv. În opinia lor, părerea medicilor specialişti s-ar fi putut cere din timp.