Hotărârile luate în ultimele luni în televiziunea națională ar putea fi anulate. Curtea Constituțională a decis aprobarea contestației despuse de PDL în luna iulie, referitor la componența Consiliului de Administrație al SRTV.
Astăzi, PDL a avut câştig de cauză la Curtea Constituțioanală, iar forul suprem a decis aprobarea contestației despuse de democrat-liberali în luna iulie, referitor la modul în care au fost desemnaţi reprezentanţii partidelor în componența Consiliului de Administrație al SRTV, fără respectarea algoritmului politic.
Astfel, Consiliu de Administraţie (CA), în frunte cu preşedintele-director general Claudiu Săftoiu, ar putea fi invalidat, ceea ce ar înseamnă că toate deciziile luate de echipa Săftoiu vor deveni nule de drept. Procedurile pentru desemnarea unei noi conduceri se vor relua, iar TVR Info și TVR Cultural ar putea să-și reia emisia.
Parțial, revenirea asupra deciziei de desființare a TVR Info a fost făcută de către președintele Televiziunii Publice, Claudiu Săftoiu, care declara în urmă cu câteva zile în fața Comisiilor de cultură ale Parlamentului că încearcă să încheie un parteneriat pentru ca TVR Info să funcționeze din nou, iar peste un an TVR Cultural “îşi va recăpăta culoarea”.
Conform deciziei luate în vară de către majoritatea liderilor de grupuri parlamentare, noul CA nu includea și reprezentanții PDL, ceea ce reprezenta o încălcare gravă a regulii care guverna până acum componența Consiliului de Administrație. Astfel, forul de conducere al TVR era alcătuit din câte trei reprezentanți de la PSD și PNL și câte unul de la UDMR și UNPR, iar Valentin Nicolau și Sorin Burtea au fost aleși reprezentanți ai salariaților Televiziunii Române în Consiliul de Administrație.