„Şi... cum dormiţi? Aveţi probleme cu somnul?“ Mă gîndesc un pic. Parcă aş avea ceva probleme pe care de obicei mi le rezolv cu o pastiluţă de Bien Dormir (cu melatonină) şi, în fond, n-am dat 120 de lei ca să spun că dorm buştean. Abonamentele la clinicile private plătite de companii acoperă cele mai complexe, uneori inutile, consultaţii şi investigaţii, însă nu şi psihoterapia... de parcă angajaţii n-ar trebui ca în primul rînd să fie sănătoşi la cap! „Cîteodată mă trezesc pe la 3-4 şi nu mai pot să adorm“, răspund. Femeia din faţa mea se înveseleşte brusc, de parcă tocmai i-aş fi dat o veste bună. E o tipă în jur de 40 de ani, plinuţă, învăluită în şaluri, genul flower power, cu o atitudine voit nepăsătoare, cu accente feministe. Nu e chiar prietena cu care m-aş simţi bine sporovăind la o cafea. „Aşa, deci... hm!... cu somnul se rezolvă uşor! O să vă spun aceeaşi metodă care funcţionează la toţi pacienţii mei...“ Să număr oi? Nu ţine. Totuşi, n-am venit la psihoterapeut pentru că mi se întîmplă o dată pe lună să mă trezesc în creierii nopţii, atunci cînd cele mai pesimiste gînduri ţi se îngrămădesc în cap, însă sînt politicoasă şi o ascult. Îmi povesteşte o jumătate de oră, adică tot restul timpului care mai rămăsese din „şedinţa“ noastră, despre nu ştiu ce individ (nu dă nume, că-i confidenţial...) care lucra la o multinaţională, era angoasat din cauza muncii lui şi nu dormea nopţi în şir, pînă cînd l-a învăţat ea ce să facă: să nu mai stea o secundă în pat, adică „la orizontală“, să se ridice şi să se apuce să deretice prin casă, treburi mici, mărunţele. Desigur, în scurtă vreme „tratamentul“ a dat roade, iar individului au început în sfîrşit să-i pice ochii-n gură, în timp ce călca a cincizecea cămaşă. Mie mi-a recomandat să curăţ gresia şi faianţa, cu atenţie sporită la detalii. Era cît p-aci s-o întrerup şi să-i spun că nu somnul era marea mea Problemă,