Decizia sistemului de banci centrale al Statelor Unite (Fed) de a recurge la un nou program de relaxare monetara (QE3), la scurt timp dupa o decizie similara a Bancii Centrale Europene (BCE), nu da impresia unei miscari coordonate, ci, mai degraba, a uneia concurente. Cu alte cuvinte, daca BCE foloseste QE3 doar la nivelul deficitului bugetar si al datoriei publice, Fed face o miscare “in oglinda', dar pe mai multe instrumente, inclusiv comerciale. Si asta nu doar pentru ca America stie sa faca mai bine quantitative easing, ci fiindca poate stimula orice, in conditiile in care are piete.
Relaxarea politicii monetare americane nu este insa singura supriza, ci si aprecierea euro peste 1,3 dolari, intr-un context in care se profila o tendinta clara de “alunecare' a monedei unice sub pragul de 1,2 dolari. Fireste ca aceasta intoarcere impotriva sentimentului pietei a fost indusa de BCE, prin “atacuri' asupra dolarului de fiecare data cand investitorii voiau sa spuna “stop' intaririi euro. Dar nu “mijloacele specifice' ale BCE sunt importante, ci cum de isi permite Germania o moneda tare. Oare nu-i e teama ca-i vor fi afectate exporturile?
Se pare ca nu, si motivatia are legatura cu momentul trecerii la euro, atunci cand s-au fixat paritatile monedelor statelor fata de moneda comuna, iar cursul monedei germane se situa la 1,6 marci/dolar, adica in intervalul 1,18-1,2 dolari/euro. In situatia in care celelalte tari au intrat in zona euro cu monede apreciate si numai Germania cu una depreciata e bine ca euro sa nu scada sub 1,2 dolari pentru ca o astfel de evolutia le-ar rentabiliza celorlalti exporturile catre Statele Unite, n-ar mai importa din Germania, nu s-ar mai indatora si n-ar mai veni cu mana intinsa sa-i ceara Berlinului bani cu imprumut.
Asadar Germania - cu ajutorul BCE - a intrerupt deprecierea euro pentru ca nu cumva Franta, Italia sau Span
