Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Idilă interzisă: ea 32 de ani, el 17. Tragica poveste de iubire dintre o profesoară franţuzoaică şi un elev | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Urmărită de justiţie, condamnată la închisoare, o profesoară sfârşeşte prin a se sinucide. Gabrielle Russier şi unul dintre elevii săi au "intrat", acum 44 de ani, în ceea ce presa franceză numeşte "istoria idilelor interzise ale lumii".

Cazul Gabrielle Russier –cum a fost numit, a făcut înconjurul lumii, povestea a fost chiar ecranizată, rolul profesoarei de la liceul din Marseille, printre altele implicată politic în mişcarea de eliberare a femeilor, fiind jucat de actriţa Annie Girardot. Totul a început în 1968, anul "Primăverii de la Praga" (o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, când a venit la putere Alexander Dubček şi a durat până în 20 august, acelaşi an, când Uniunea Sovietică şi aliaţii săi din Pactul de la Varşovia -cu excepţia României, au invadat ţara).

În focul acelor zile de primăvară revoluţionară, când mapamondul era bântuit de febra libertăţii, a început o poveste care considerată de presa franceză "încă învăluită în mister": o profesoară s-a îndrăgostit de un elev. După ce evenimentele revoluţionare ale anului 1968 au eşuat, presa şi lumea s-au năpustit asupra profesoarei păcătoase.

"Noi eram lucizi"

Gabrielle Russier, 32 de ani, era o foarte bună profesoară de litere la un liceu din Marseille. Fiică de avocat, divorţată, îşi împărţea viaţa între pasiunea de a preda şi cei doi copii pe care îi creştea singură. Organiza seri literare, îşi îndemna elevii să citească, să cunoască cultura franceză, invitându-i adesea în propria ei casă. "Nu a fost deloc greu să fie profesoara-camarad", după cum a titrat presa. În timpul grevei generale care a paralizat multă vreme Franţa în primăvara anului 1968, Gabrielle era în stradă cu elevii săi.

Aşa l-a cunoscut mai bine pe Christian Rossi, unul dintre elevii săi, în vârstă de 17 ani, fiul unor profesori, asistenţi ai Universităţii di

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 3 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 2 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum o ora
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 4 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Rețeta de ouă umplute a lui Sorin Bontea. Ingredientele secrete pe care le folosește juratul de la MasterChef

Cancan acum 48 minute
Gospodinele au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru masa de Paște. Cele mai vrednice dintre ele au copt deja primii cozonaci și au gătit diverse bunătăți. În întâmpinarea celor care sunt încă în pană de idei, chef Sorin Bontea vine î

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 10 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°