Găsirea sufletului pereche ar fi o misiune mult mai facilă dacă s-ar ţine cont de profesiile compatibile, susţin oamenii de ştiinţă.
Există o reţetă pentru a găsi partenerul ideal, iar aceasta nu este secretă, susţine un studiu efectuat de un site de întâlniri. Astfel, contrar unor mituri, cel mai bine ar fi ca partenerii să aibă profesii cât mai diferite, acest lucru asigurând compatibilitatea între cei doi.
Autorii studiului realizat de eHarmony şi citat de presa britanică susţin că analiza lor a evidenţiat faptul că profesoarele sunt foarte atrase de pompieri, dar şi de bancheri. Aceştia din urmă sunt compatibili, de asemenea, şi cu doctoriţele. O compatibilitate ridicată ar fi şi între bărbaţii şomeri şi femeile antrenor de fitness.
Totodată, autorii studiului atrag atenţia că şi momentul din carieră în care se întâlnesc partenerii este unul foarte important, fiind răspunzător de bunul mers al unei relaţii. Astfel, ar exista o compatibilitate scăzută între un pensionar şi o asistentă medicală, dar şi între o studentă şi un artist. „Când vine vobna despre cine cu cine vorbeşte, cei mai mulţi oameni caută să discute cu persoane care fac lucruri diferite faţă de ei înşişi", explică autorii studiului.
Opuşii se atrag
De asemenea, Mira Kirshen-baum, scriitoare cunoscută din SUA şi autoare a volumului „Este el Bărbatul Perfect? Tot ce trebuie să ştii înainte de a intra într-o relaţie", susţine că „atracţia nu are nimic de-a face cu asemănările dintre profesiile practicate de partenerii de cuplu. O femeie poate fi cu atât mai atrasă de un bărbat cu cât acesta este diferit decât s-ar aştepta cineva, mai ales ea".
„Cea mai frumoasă şi mai surprinzătoare relaţie a mea a fost cu un inginer. L-am cunoscut într-un club, nu mă aşteptam să aibă atât de multe lucruri interesante de spus.
Serile noastre erau foarte plăcute, aveam mul