Intesa Sanpaolo Bank anunţă că oferă soluţii financiare avantajoase agricultorilor afectaţi de seceta din această toamnă, transmit reprezentanţii băncii într-un comunicat de presă.
Astfel, începând cu campania de toamnă banca promite rate şi perioadă de graţie stabilite de comun acord între fermieri şi bancă, prin "Umbrela agricolă", posibilitatea reutilizării sumelor deja rambursate prin linia de credit "Recolta" şi 90% din suma menţionată în adeverinţele APIA.
"Seceta, ca orice alte evenimente naturale existente în activitatea fermierilor este o realitate pe care trebuie să o acceptăm, însă putem găsi soluţii chiar şi pentru aceasta situaţie. Produsele băncii noastre îi permit agricultorului să-şi respecte obligaţiile faţă de furnizori, dar şi să înceapă urmatorul sezon agricol în condiţii bune", a menţionat Marco Petriccione, Director Departament IMM şi Retail în cadrul Intesa Sanpaolo Bank.
F. A. Intesa Sanpaolo Bank anunţă că oferă soluţii financiare avantajoase agricultorilor afectaţi de seceta din această toamnă, transmit reprezentanţii băncii într-un comunicat de presă.

F. A.