Nu este necesar să fii un specialist de primă mână ca să îţi dai seama că Dan Diaconescu a transformat privatizarea Oltchim într-un spectacol mediatic de tip Elodia pentru a-şi spori capitalul electoral. Au fost totuşi destui cei care l-au luat în serios atunci când a aruncat cu miliarde de euro în oferta sa pentru achiziţia a 54% din acţiunile Oltchim. El afirmase că “este dispus să investească 2 miliarde de euro, având ca scop atingerea unei cifre de afaceri de 10 miliarde de euro pe an într-o perioadă de 3-4 ani de la achiziţionare”. În “viziunea“ sa economică, Dan Diaconescu prevedea mărirea numărului de personal la aproape 10.000 de angajaţi, comparativ cu cei 3.400 de azi, neplătiţi de două luni. De asemenea, promitea că ar adăuga 20.000 de persoane în industria conexă. La fel, scria negru pe alb că în echipa sa există un consorţiu internaţional, cu cifra de afaceri în 2011 de peste 8,5 miliarde de euro.

Iată însă că la începutul săptămânii Dan Diaconescu a refuzat să semneze contractul de privatizare pentru Oltchim, iar premierul Victor Ponta l-a acuzat că nu are nici un ban şi că aşteaptă, la începutul anului viitor, un investitor serios.

Între timp Executivul aşteaptă, ştiut fiind că privatizarea Oltchim era clauză suspensivă în acordul cu instituţiile internaţionale (FMI). Adriean Videanu şi Mihai Răzvan Ungureanu au ieşit şi ei cu acuzaţii deşi privatizarea Oltchim fusese deja întârziată în două rânduri în timpul guvernării PDL.

În eventualitatea în care Dan Diaconescu nu plăteşte în termenul legal 45 de milioane de euro, pentru că nu-i are sau pentru că a jucat la cacealma, ceea ce nu este exclus, nu ne va mai rămâne decât să ne întrebăm: cine, ce şi cât pierde? Desigur, în primul rând Dan Diaconescu va pierde garanţia depusă, în schimbul căreia s-a ales doar cu prim-planul vieţii politice mai multă vreme decât ar fi meritat.