Membrii Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi Germania se vor reuni joi pentru a discuta despre Iran şi programul său nuclear, relatează AFP.
Reuniunea grupului 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) se va desfăşura "la nivel ministerial", a precizat un diplomat american care a dorit să rămână anonim
"Continuăm să vedem cum se poate avansa cu scopul de a încerca să determinăm Iranul să respecte obligaţiile sale internaţionale", a declarat diplomatul american.
"Continuăm să lucrăm cu partenerii noştri din 5+1 pentru a intensifica presiunea, dar, aşa cum preşedintele (american Barack Obama) şi secretarul de Stat (Hillary Clinton) au spus, mai este timp pentru diplomaţie", a adăugat acesta.
Marţi dimineaţă, liderul american Barack Obama a declarat în faţa Adunării Generale a ONU că Statele Unite vor face "ceea ce trebuie făcut" pentru a împiedica Iranul să obţină arma atomică.
"America vrea să rezolve acest dosar prin intermediul diplomaţiei şi noi credem că mai este timp (...) pentru a o face. Dar acest timp este limitat", a avertizat Obama.
Ţările occidentale şi Israelul suspectează Iranul că vrea să obţină arma atomică sub acoperirea programului său nuclear civil. Această informaţie este negată de Teheran.
Membrii Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi Germania se vor reuni joi pentru a discuta despre Iran şi programul său nuclear, relatează AFP.
Reuniunea grupului 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) se va desfăşura "la nivel ministerial", a precizat un diplomat american care a dorit să rămână anonim
"Continuăm să vedem cum se poate avansa cu scopul de a încerca să determinăm Iranul să respecte obligaţiile sale internaţionale", a declarat diplomatul