Ion Cristoiu, Mihai Tatulici şi Mircea Dinescu sunt doar trei dintre cei despre care procurorii scriu în rechizitoriu că l-au ajutat pe Sorin Ovidiu Vîntu să ascundă banii obţinuţi din delapidarea Fondului Naţional de Investiţii.
Sorin Ovidiu Vîntu l-a pus pe Nicolae Popa, înainte de prăbuşirea FNI, să delapideze din patrimoniul Fondului peste 13,7 milioane de lei, bani pe care i-a folosit pentru a cumpăra imobile şi pentru activităţile firmelor sale, apoi, prin operaţiuni economice, a ascuns sumele obţinute prin tranzacţii către firmele unor personaje publice.
Printre aceştia şi Ion Cristoiu, care apare în rechizitoriu că ar fi încasat de la SOV 980 de milioane de lei, bani primiţi prin intermediul Editurii CRISTOIU SA.
Click pe poză pentru dimensiunea originală a fişierului
Acesta neagă însă acest fapt şi oferă un drept la replică în ziarul "Evenimentul Zilei", unde anunţă că va da în judecată Parchetul General.
„Pentru ticăloşia de a mă trece în Rechizitoriu fără nici un temei legal, voi sesiza CSM şi voi da în judecată Parchetul General cerînd despăgubiri morale (...) Ce trebuia să fac? Să apelez la Parchet, la FBI, pentru a verifica dacă îi căştigase cinstit?! Repet, SOV îmi apărea drept unul dintre numeroşii oameni de afaceri români care-mi propuneau să fac cu ei ziare, edituri, convinşi că vom avea împreună succesul înregistrat cu Evenimentul zilei. Mai toţi îmi ofereau în locul salariului de director acţiuni la ziarul sau editura la care ei aveau să fie acţionari majoritari. La fel a procedat şi SOV”, scrie Ion Cristoiu într-un editorial.
Potrivit probelor administrate în dosarul FNI, SOV l-a mandat pe Popa Nicolae ca, din sumele avansate de acesta să efectueze, în numele său personal, investiţii la FNI, în baza dispoziţiilor pe care i le dădea în acest sens.
Astfel, Nicolae Popa a efectuat operaţiuni p