Lupta pentru supremaţie în regiune se complică, ambiţiile fiind însoţite de manifestări de forţă tot mai dese Sursa: REUTERS
Armata chineză a lansat ieri primul portavion intrat în dotarea marine sale militare, confirmând temerile ţărilor din zonă care văd în China o putere navală în continuă ascensiune. Momentul nu a fost unul deloc întâmplător, nava intrând în serviciul activ într-un context regional tot mai tensionat. Beijingul şi Tokyo revendică fiecare suveranitatea asupra unui arhipelag din Marea Chinei de Est, denumit Senkaku în japoneză şi Diaoyu în chineză, o dispută care escaladează şi în care manifestările de forţă încep să ia locul negocierilor.
Nava va "juca un rol important în apărarea intereselor suverane ale statului", au declarat liderii de la Beijing, subliniind şi contribuţia majoră pe care vasul îl aduce întăririi capacităţii de luptă a armatei chineze.
Portavionul, botezat Liaoning, este de fapt o fostă navă sovietică, recondiţionată timp de mai mulţi ani întrun şantier din portul Dalian. Nava-amiral ce simbolizează ambiţiile navale ale Beijingului a efectuat prima ieşire în mare în august 2011 şi a realizat de atunci mai multe misiuni- test. Experţii militari străini susţin că armata chineză lucrează deja la al doilea portavion, acesta urmând să fie integral realizat în China.
Fără nicio concesie
Lansarea portavionului vine la doar câteva săptămâni după ce Japonia a anunţat că va naţionaliza insulele Senkaku, administrate de guvernul de la Tokyo, o decizie care a atras furia Chinei. Beijingul a trimis imediat mai multe nave de supravegere în zonă, avertizând că nu va tolera nicio acţiune unilaterală ce ar putea afecta suveranitarea sa teritorială. Proteste antijaponeze de amploare au avut loc în toată China, sediile companiilor nipone fiind atacate de manifestanţi furioşi.
Disputa s-a intensificat ieri după ce Ta